De vreo 2 săptămâni bune, mă întâlnesc cu mașina din imagine.  Mi s-a activat radarul intern pentru că:

  • e parcată aiurea, ocupă 2 locuri;
  • stă nemișcată de când a apărut;
  • îi lipsesc ambele numere de înmatriculare (față / spate);
  • fiind model mai vechi de Renault, nu are seria șasiului vizibilă din geam; nici o șansă să verifici online dacă e declarată furată sau nu.

dilema_cu_masina_necunoscuta_www.crossfire.roCând eram în învățământul primar, unui vecin de cartier – cu al cărui copil eram amici – i s-a furat mașina (deh, era Dacie 1300, și știm toți cât de ușor se deschideau cu chei generice). Și-a recuperat-o după vreo jumătate de an, fiind abandonată într-un oraș alăturat și nimeni nu anunțase mașina apărută peste noapte acolo. Dilema mea e ce să fac în cazul de față: încerc să mă adresez Poliției (cu riscul de a face o faptă bună dar posibil să-mi pierd ulterior timp dând X declarații ?!), să mai aștept sau să ignor complet situația ?