România

Brazilienii de Caracal – spectacol pe teren

O campanie frumos filmată și editată, cu poveste emoționantă dar care scoate în evidență partea urâtă a sărăciei și tristeții din România. Având în vedere că e deja subtitrat în engleză e posibil ca promovarea internațională a video-ului să ne facă mai mult rău nouă ca țară. Oricum ar fi, au adus bucuria pe fețele a 4 persoane.

May 10th, 2014|plaiuri mioritice|

Reorganizare

crossfire.ro-export_800px_coins001

După o perioadă de absență voită și neanunțată (vreau să cred sunt propriul meu șef) de pe blog, revin. Am trecut printr-o perioadă de reorgnizare generală schimbat telefon, migrat pe un nou SSD, reconfigurat 2 PCuri … și asta numai ce-mi amintesc acum repede.
De vreun an de zile am decis, mai serios, să păstrez monedele românești care le primeam rest. Până atunci fie le aruncam la gunoi fie le făceam cadou. Nu-mi place să le păstrez pentru că sunt prea grele. Acum le depozitez în 2 locuri: în mașină (e nevoie de ele la parcare) și acasă în coșulețul de chei. Azi am făcut “ordine” și aveam vreo

April 26th, 2014|diverse|

Readaptarea le universul românesc

crossfire.ro-export_900px_pont-des-arts001Cred despre mine că sunt un om cu capul pe umeri, cu picioarele bine ancorate pe sol între 2 pași, cu gândire coerentă (în cele mai multe momente) și adaptibilitate (mult) peste medie. Cu toate aste nu știu cum se face că după fiecare ieșire mai lungă din țară asta bananiero-wannabe cu influențe Putiniste, la revenirea pe meleagurile natale mă lovesc de problemele balcanice peste care anterior treceam cu vederea.

Cât timp sunt plecat, caut să înțeleg cultura vizitată, să iau părțile bune, să înțeleg – eventual să învâț câteva chestii care mi se par utile și de bun simț. Pe repede înainte … am petrecut 1 săptămână în Paris (poate s-a văzut relativa absență din online). Eh, la întoarcere m-au lovit ca pe un boxer înainte de KO câteva românisme:

  • la controlul vamal, în aeroport, agentul a rămas perplex când l-am salutat cu bună seara! și s-a fâstâcit un pic; era puțin după orele 23.00, coadă mare că tocmai aterizaseră vreo 3-4 avioane. Evident se cunosc foarte bine fluxurile de trafic, un avion are în medie 150 pasageri dar la ghișee erau numai 4 oameni, și ăia cam adormiți… Pentru că Welcum to Românica! (cuvântul ăla cu W e scris așa voit!)
  • dau apoi peste intelectualii care efectuează descărcarea bagajelor pasagerilor pe benzile din aeroport; aș fi vrut să scriu coordonează - dar conceptul le lipsea în seara cu pricina. Din cele parcă 4 benzi pentru bagaje din OTP, băjeții anunță că ultimele 3 zboruri se descarcă pe banda 1, iar zborul precedent celor 3 (de Viena) e pe banda 2. Evident, gresesc și în timp ce un avion întreg își așteptau bagajele la banda 2, ele veneau și blocau banda 1. Un manipulant care cică supraveghea sosirea bagajelor, e luat la frecție mai dur de un compatriot. Nu răspunde absolut nimic, își închide stația și pleacă din zonă. Evident, nici c-a mai corectat situația.
  • la capitolul ăsta recunosc că n-am studiat în detaliu. Trăiesc însă cu impresia că în taxele alea de aeroport ar trebui să se reflecte curățenia de la toalete. Eh bine, nu de multe ori am constatat și mi-a fost indicat că e ca în OTP, cel puțin în toaleta aia minusculă de la sosiri (din dreptul benzilor) e jale mare. Bravo Compania Nationala “Aeroporturi Bucuresti” S.A. Citez de la ei de pe site: VIZIUNE: Să dezvoltăm, într-o manieră durabilă, cel mai performant sistem aeroportuar european şi să devenim model de urmat, la nivel mondial, în calitatea serviciilor.
  • tocmai când dădeam să ies de la zona sosiri, pe zona verde NIMIC DE DECLARAT, cu bagajele puse într-un cărucior sunt abordat de un alt lucrător vamal. Mirat de bagajele mai burdușite (între noi fie vorba pline cu vin și foie gras) mă întreabă sec De unde veniți? Mi-a lipsit inspirația de moment să-i spun că de la banda 1!
  • Noapte, întuneric, ajung să conduc mașinua unui amic. Mașina ce bate înspre limuzină ca și gabarit și firmă producătoare își tot lua flash-uri pe cele 2 benzi (aproape goale) spe Ploiești. Mi-am readus aminte brusc, repetat, de ego-ul purtătorilor de gipan cu xenoane. Ei nu vroiau decât să se mândrească !
  • duminică ajung cu mașina într-o parcare de supermarket. Aștept cuminte să se elibereze un loc aproape de ieșirea din magazin (ca aveam de făcut aprovizionarea doar), cu mașina pusă pe avarii și cu loc lăsat în jur cât să nu încurc pe nimeni. Observ cum în stânga mea se poziționase un domn pregătit să-și introducă autoturismul în locul după care așteptam eu… după vreo 2 claxoane balcanice mi-am ocupat locul.

#RomâniaMagică

 

March 17th, 2014|de evitat|

Parlament și parlamentari – o subtilitate

Parlamentul European – structură unicamerală, reprezintă unicul organ ales al UE. Reprezintă peste 500 de milioane de cetăteni europeni din 28 de țări.

După aderarea Croației la UE (1 iunie 2013) numărul parlamentarilor europeni a crescut la 766; Anterior fuseseră 751 eurodeputați. Deci 1 eurodeputat la circa 650.000  cetățeni.

EU-PARL-2014

Congresul Statelor Unite ale Americii – structură bicamerală (Senat și Camera Reprezentanților). Numărul congresmen-ilor este de 535. Reprezintă aproape 318 milioane de cetățeni, din 50 de state.  Deci 1 congresman la circa 600.000  cetățeni.

Dacă ne uităm în ogradă, România seamănă cu o țară subsahariană. 20 de milioane de cetățeni, 581 de parlamentari. Un parlamentar la circa 34.000 de cetățeni. Am avut un referendum valid, 73% din voturi au fost pentru parlament unicameral si limitarea numarului la 300 de parlamentari. Evident, niciunul n-a mai zis nimic. Unii s-au făcut că plouă (PDL), alții (USL) continuă să ignore chestiunea. Cu toate astea, cu sporuri, salarii și alte beneficii, unii și-au votat și o super imunitate

December 30th, 2013|diverse|

Gleturi și tencuieli serioase de la Rigips

Sincer nu mă prind care e rostul reclamei de pe camionul de jos, ultimul rând. Recunosc, am stat un pic în spatele camionului să găsesc o eventuală explicație; nici chiar pasagerul din dreapta care a surprins pentru mine poza asta nu avea o explicație logică.

Ok, ai produse gen gleturi și tencuieli serioase, cu consum scăzut de material la metru pătrat, etc. și îi prezinți direct viitorului client, un minus al produsului: timp de lucru îndelungat ?

Dacă aș fi meșter restaurator de tencuieli/finisaje în construcții, de ce aș alege un produs care îmi mănâncă mai mult timp decât concurența ?

Dacă aș fi client final, proaspăt posesor de imobil – cel mai probabil cu resurse economice limitate – de ce aș alege un produs care mă va costa o manoperă mai mare, din cauza timpului mai lung ?
2013.09-din-trafic-rigipsPoate au vrut să spună ceva gen rezistentă îndelungată-n timp, dar a greșit Gigelul care a făcut designul …

September 25th, 2013|din trafic|

Electrica Distribuție Transilvania Sud compartament de monopol

O dată la fiecare 5 ani, potrivit reglementărilor ANRE, trebuie înlocuite aparatele de măsură (contoarele); se instalează unul nou, iar cel vechi se trimite la verificat/calibrat. Procedura e gratuită, și este realizată de compania care face distribuția energiei electrice, FDEE Electrica Distribuție Transilvania Sud SA (pentru zona asta).

Chiar dacă zic că știu legislația î domeniu, în toată chestia asta, 2 lucruri mi se par mie românisme:

1) eu am contract cu o societate de furnizare, care cumpără energia de la producător și îi plătește transportatorului / distribuitorului o taxă pentru chestia asta. Locuind într-un bloc de pe vremea lui Ceasșcă, contorul e la mine în casă; Ca să-mi fie furnizată energie electrică, practic sunt obligat să le ofer accesul celor care dețin aparatul de măsură (distribuitorul), când vor ăia, fără să am vreo relație contractuală directă cu ei;

2) trăind în țărișora asta, implicit ești privit ca un hoț, tocmai de cei care depind de tine. Practic și democratic ai voie să schimbi furnizorul dacă găsești pe unul să te accepte (să zicem că procesul e similar cu portarea dintr-o retea GSM în alta) dar distribuitorul e un monopol pe zonă și tot cu ală rămâi de gât agățat. Problema 2 e că exercitându-și monopolul deținut, distribuitorul decide unanim ce vrea să facă și vine cu japca la tine, când vrea mușchiul lui fară un minim de notificare.

Ieri, luni 12.08, pe la orele 10 un Dorel cu puteri de ninja trece de interfon (o fi având ceva pregătire de shaolin, că n-a sunat la mine) și începe să bubuie-n ușă. Îi zic vreo 2 în gând și-l las în pace, că doar nu așteptam pe nimeni. Urcă și la alte etaje și apoi revine. Îmi dau seama că poate e ceva ce mă privește, îî deschid și mă anunță că el vrea să schimbe contorul. Îi explic că nu-s eu cel care deține contractul de furnizare și nici rudă cu acela, el îi dă inainte mai să-mi decupleze siguranțele.

Îl întreb discret ce plm face la ora asta fără o notificare în prealabil, dar nu-mi răspunde. Pe mine m-a găsit acasă, dar de la alți 2 vecini s-a întors cu buza umflată, tot el, de parcă oamenii ăia trebuie să stea acasă să-i primească pe ei. Îmi cere să-i aduc un scaun, pe care să se suie, că deh, gândire de comunist (Dorelul era trecut de 60 ani) + monopol. N-au auzit de scară cu 3 trepte, pe care ar folosi-o orice meseriaș din orice țară din EU, mai ales că dpdv al secutirății muncii e obligat să folosească obiecte dedicate, nu improvizații. Treacă de la mine și asta, se suie, încălțat pe scaunul care i-l ofer, începe să deșurubărească contorul, o parte din sigilii le aruncă nonșalat pe casa scării, o parte mi le aruncă într-o debara iar un capac mi-l dă în mână sa-l arunc eu la coș. OberDorel-ul ce-l acompania, se ocupă de partea de hârțogăraie, completează și mă pune să semnez Ordinul de serviciu și Comanda de înlocuire periodică, datate cu 09.08 (vinerea).

N-am reușit să mă cobor la nivelul lor, dar:

  • pentru numărul și seria de contor nou montat a trebuit să-i cred pe cuvânt;
  • seria sigiliului iar au trecut-o direct fără să-mi dea să confirm; (cine nu știe că dacă vin în control și prind altă serie de sigiliu decât cea care o au ei în acte iar se uită la tine ca un infractor !)
  • partea ce mai tare, au rotunjit în sus index-ul de pe contorul vechi (085159,3 > 085160) și au rotunjit în jos index-ul de pe contorul nou (00..11,6 > 00..11,0), săracii.
  • 1 kW e vreo 0,5 bani !

Am zis că a fost gratis, nu ? (curățenia a trebuit s-o fac eu)

Multumesc Electrica Distribuție Transilvania Sud !

LE: seara târziu, în timp ce multe electrocasnice erau în uz, observ că fluctuează tensiunea foarte mult la spot-urile din baie. Pe hol, unde e contorul montat, fiind întuneric observ niște flame/scântei iar când mă apropiu de el, aud zgomotul creat de mici arcuri electrice – cauzate de contact imperfect. Siguranțele sunt unele automate, dar cu înfiletare. Când am atins-o pe una, a picat alimentarea-n toată casă. Am determinat ulterior că Dorelul nu strânsese bine siguranțele, și le mai montase și aiurea. Am sunat să-i fac reclamație, că putea să sfârșească tragic cu incendiu/moartea cuiva. Tipic românesc, distribuitorul mi-a dat flit și m-a trimis la furnizor, că cică acolo e departamentul contoare.

Am fost ocupat, dar nu o să rămână așa !

 

August 13th, 2013|păcat că's locuite|

Cum susține statul român munca – PFA – persoană fizică autorizată

N-am avut și nu am PFA, dar ceea ce mi-au spus destui străini cu privire la predictibilitatea mediului de afaceri  de la noi (sau lipsa oricărei predictibilități) poate fi exemplificat prin următorul exemplu:

  • conceptul de PFA a apărut în legea nr. 300 din 28/06/2004 – în guvernarea PSD la cârma martirului Năstase 7 case. Alegerile din 2004 au fost la sfârșit de noiembrie 2004.
  • normele de aplicare ale legii de mai sus, au apărut după vreo 4 luni(Norma metodologica din 21/10/2004);
  • noua guvernare în 2005 a adus ceva completări legislative (Legea nr. 378/2005 –  13 decembrie 2005);
  • primul ministru de atunci, Tăriceanu emite în 2006 o ordonanță de urgență și mai modifică ceva … O.U.G. nr. 40/2006. (7 iunie 2006)
  • până azi (data articolului) Codul Fiscal s-a modificat de 251 de ori in ceea ce priveste Persoana Fizica Autorizata (sursa un newsletter de la o compania care vinde o carte electronică PFA: Taxe, Impozite si Deduceri);

251 de modificări în 9 ani, adică în 109 luni complete !!!

Deci da, politicul – indiferent de culoare și de modul în care s-a perindat pe la ciolan, îl susține profund pe micul întreprinzător. În alte domenii legislative situația e similară cu cea de sus; în cazul de față am avut acces ușor la date – motiv pentru care am scris articolul.

July 30th, 2013|politică|

Bilete la Cupa Davis Brasov prețuri și puncte de vânzare Brașov.

Întâlnirea de Cupă Davis dintre România şi Olanda, programată între 5 şi 7 aprilie, se va desfăşura la Sala Sporturilor “Dumitru Popescu Colibași”, disputându-se turul doi al Grupei I, Zona Euro-africană.

Olanda porneşte cu prima şansă, dar ai noștrii sunt capabili de o surpriză. Jucăm acasă, publicul îi poate ajuta, iar la Braşov jucătorii ar trebui să fie apropiați de oraș și spectatori, deoarece trei dintre ei, Victor Hănescu (locul 57 ATP), Horia Tecău (locul 10 ATP, la dublu) şi Adrian Ungur (locul 111 ATP), sunt legitimaţi la Dinamo Braşov.

Știu că sunt disponibile 100 de abonamente GRATUITE pentru elevii si studentii cu vârsta cuprinsaă între 18 si 25 de ani (sursa: brașov buzz.ro), aplică aici.

De azi 29.03, biletele pot fi achiziționate prin rețeaua Eventim sau direct din Brașov din locațiile de mai jos. Vineri 5 aprilie un bilet va costa 30 de lei iar sâmbătă și duminică 6 și 7 aprilie un bilet va costa 50 de lei.

  • Domo:        Str. Crisului nr 18.
  • Vodafone:
    • Ø Retail Store Brașov, Str. Diaconu Coresi nr. 1,
    • Ø Retail Store Brașov Real, Sos. Cristianului nr. 5, Complex Comercial Real, Stand 1,
    • Ø Retail Store Brașov Astra, Str. Saturn nr. 32,
    • Ø Retail Store Brașov Calea Bucuresti, Calea Bucuresti nr. 78A, Bl. A3,
    • Ø Retail Store Brașov Republicii, Str. Republicii nr. 53,
  • Carturesti,  Str. Piața Sfatului nr 20
  • Germanos:
    • Ø Brașov 1, Str. Republicii, Nr. 9,
    • Ø Brașov 2, Str. Zizinului, Nr. 6,
    • Ø Brașov 4, Str. Crisului, Nr. 18, Stand A14,
    • Ø Brașov 5, Sos. Cristianului nr. 5,
    • Ø Brașov 7, Calea București, Nr. 107,
    • Orange:
      • Ø Orange Shop Brașov – Str. Mureșenilor nr. 1,
      • Ø Orange Shop Brașov 2 – Str. Saturn nr. 32,

sursa: comunicat presă vânzare bilete / Sorin Toarcea

O victorie în faţa olandezilor ar califica România în play-off-ul pentru Grupa Mondială a Cupei Davis. Braşovul a mai găzduit meciul România – Belarus, în 2005, atunci când Andrei Pavel şi colegii săi au învins cu scorul de 3-2 şi s-au calificat în sferturile de finală.

March 29th, 2013|tenis|

Viteză medie trafic România

Voi cam ce viteză medie obțineti pe drumurile patriei ? Eu nu pot decât să mă laud cu realizarea de mai jos, după un drum mixt vreo 300 km.

www.crossfire.roWP_001525_medie_orara

 De pe navigatorul meu, media orară a ultimilor 15.000+ km prin țară cu diverse mașini e  64 km/h. Îmi aduc aminte drumurile mai lungi decât de obicei pe autostrăzile europene unde scoteam lejet media la 120 km/h…

March 19th, 2013|din trafic, diverse|