Turnul Eiffel sărbătorește astăzi 125 de ani de la inaugurare (31 martie 1889). Recent l-am revizitat și l-am surprins în mai multe ipostaze din diferite locații și momente ale zilei. Sper că știați că e realizat din oțel produs la Reșița.

Câteva aspecte interesante despre turn:

  • La momentul construcției, avea o înălțime dublă față de orice altă construcție realizată până atunci. Nu a fost nevoie decât de viziune îndrăzneață și dorință nemijlocită.
  • a fost construit pentru a marca centenarul revoluției franceză prin care a fost înlăturată definitiv și irevocabil monarhia în Franța.
  • 1665 de scări până sus (cam acolo unde e steaua în imaginea de mai jos);  azi nu se mai poate urca până sus decât cu liftul;
  • lifturile parcurg anual distanța o combinată ce însumează de 2,5 ori circumferința pământului;
  • de la deschiderea din 1889, a fost vizitat de peste 200 de milioane de persoane. (persoana cu nr 200 milioane a fost înregistrată în 28 noiembrie 2002);
  • a fost construit în 2 ani, 2 luni și 5 zile – comparativ cu cei 182 de ani necesari pentru construcția catedralei Notre Dame;
  •  la fiecare 7 ani, turnul e revopsit, altfel ar rugini și s-ar distruge; la o revopsire se utilizează circa 60 de tone de vopsea.
  • e compus din peste 18.000 de piese din oțel, îmbinate cu 2,5 milioane de nituri.
  • Au fost câteva momente care putea să încheie definitiv existența turnului: inițial construcția fusese prevăzută pentru 20 de ani – apoi datorită antenelor radio instalate pe turn a fost menținut; Hitler, după invazia Parisului a ordonat să fie dărâmat, dar a fost refuzat de un general neamț care nici azi nu cred că a fost numit erou național; în 1960 celebrul conducător general – Charles de Gaulle a propus ca turnul să fie demontat și trimis la Montreal pentru o expoziție. Planul a fost combătut.
  • sunt instalate peste 20.000 de becuri care sclipesc noaptea (vezi ultima foto);
  • biletul de acces cu liftul până sus la ultimul etaj ce poate fi vizitat (281 m) costă 15€ (martie 2014);
  • tot acolo sus, un pahar de spumant (șampanie), servit în cupă de plastic e vreo 20€; Dacă ai ceva planuri vis-a-vis de vreo cerere în căsătorie trebuie să știi că nu ai voie să urci cu recipiente de sticlă sus în turn! sunt paznici care te controlează și confiscă ministicla de șampanie.

Mai jos imaginile surprinse de mine: ISO 100 | Canon 40D | Canon 24-70 f2.8 (I) | Sigma 10-20mm | filtru de polarizare | trepied Manfrotto.

crossfire.ro-export_700px_LaTourEiffel_2014001

Steaua e rezultatul unei reflexii din turn. Nu e Photoshop sau orice altă postprocesare !

crossfire.ro-export_700px_LaTourEiffel_2014002

(ultra)wide, direct din mână

crossfire.ro-export_700px_LaTourEiffel_2014003

De pe trepied, HDR, compus din 3 cadre.

crossfire.ro-export_700px_LaTourEiffel_2014005

Turnul înconjurat de smog (poluare), ziua la ora 16 – văzut de pe Arcul de Triumf

crossfire.ro-export_700px_LaTourEiffel_2014004

Direct din aparat, nu e HDR. Ora albastră de la Trocadero, printre o groază de vânzători negri insistenți dar inofensivi.

Detalii tehnice: ISO 100 | Canon 40D | Canon 24-70 f2.8 (I) | Sigma 10-20mm | filtru de polarizare | trepied Manfrotto.