Muzeul aurului din Brad, Hunedoara – în drum spre Apuseni

La inițiativa unui amic, în drumul spre Apuseni, am introdus în program vizitarea Muzeului Aurului din Brad (link gMaps).

La sfârșit de iulie 2013 – venind dinspre Deva, drumul DN76 e unul printr-o zonă mai retrasă dar frumoasă, zonă de pădure, cu semnal GSM care fluctuează și de regulă cam lipsește. Calitatea asfaltului e acceptabilă (adică nu sunt gropi care trebuie să le ferești dar  fără amortizoare la masină drumul ar fi un chin.

Intrarea la muzeu costă 15 lei / adult, iar ceea ce m-a bucurat e că nu e taxă foto/video, cum de regulă e mentalitatea de la noi. Din păcate nu acceptă plata decât cash. Nu există reducere de grup, noi am fost vreo 11 dar n-a contat. Programul de vizitare valabil la momentul vizitei mele era  de marţi până duminică: 9,00 – 17,00, lunea fiind închis.

Câteva considerente interesante pentru care vizita merită:

• Muzeul Aurului de la Brad, singurul de acest gen din Europa si unul dintre cele 3 existente in toata lumea, s-a redeschis la sfârșit de 2012, dupa o renovare care a durat cinci ani.
• 1305 de exponate cu aur și peste 1000 de exponate de minarale fără aur ce pot fi admirate;
• aproximativ 18 kg de aur, în diverse formațiuni naturale. Una dintre aceste formațiuni, o șopârlă, a fost evaluată la vreo 3 milioane de $;
• colecția de exponate a fost fondată în urmă cu mai mult de 100 de ani;
• aproape toate piesele sunt unice în lume;
• la început, un ghid îți povestește vreo 5 minute despre istoria muzeului și a câtorva exponate cu aur. Apoi te poți plimba în voie, cât timp vrei.

Câteva considerente negative pentru vizită:

• nu știu cât a costat restaurarea întregului muzeu, cert e că toaleta (cu acces de afară) nu se rifica la standardul la care e restul muzeului. Unii ar zice ca e cam infect, cu siguranță e claustrofob.
• vitrinele din sticlă erau murdare de grăsime, de la degetele vizitatorilor anteriori. Noi am fost prima tură care a intrat, deci nu fuseseră curățate deloc. Vizual puteai găsi alternative de a viziona exponatul, mai de sus, mai din stânga, etc. La fotografie a fost mai greu.
• iluminarea sălilor, mare parte naturală – creează mari reflexii pe vitrinele de sticlă – cel puțin dimineața. Au fost vreo 2 camere cu minerale fără aur unde am avut probleme să analizez bine ceea ce mă interesa. Pe afară, la muzee se practică acoperirea greamului cu o draperie albă (ca să nu zic cearșaf), pentru difuzia luminii.
• în fața unor exponate sunt plasate niște lentile (lupe pentru mărit). Cred că s-ar fi putut achiziționa niște lupe de calitate mai bună, sau cele existente să fie curățate mai bine de grăsime/impurități,
• ni s-a spus că toate exponatele sunt reale; eu am identificat în vitrină un diamant (cu diametrul a vreo 3-4 boabe de mazăre) care cu siguranță era plastic/sticlă. Similar cu exponatul granatului.
• sper să mă înșel, dar exponatele erau protejate de un simplu geam de sticlă, aș zice chiar de grosimea minimă. Nu-mi părea să fienimic securizat. Erau însă sisteme de supraveghere video, anti efacție și un paznic plictisit, care mai mult păzea holul de la ieșire.

Fotografii realizate cu Canon 40D, Canon 50 mm f/1.4 direct din mână.