hardware

Backup Backup si iar backup

Speram sa scap, dar e am fost prins cu Backup-ul la laptop. Azi ma prezint cu el in garantie si sper sa mearga rapid totul, asa cum am discutat cu cei de la tehnic.

Dupa semne, fie e pe duca SSDul cu toate ca softul de monitorizare indica numai ok-uri fie am probleme cu placa de baza, pe langa cea de WiFi.

Sper sa nu ajung la termenul, de altfel scurt, de maxim 7 zile pentru remediere.

April 26th, 2013|diverse|

Un monitor calibrat

Sunt destul de sigur că mulți nici nu au auzit că monitoarele trebuie calibrate (2 monitoare identice pot reda culori diferite) și destul de convins că cei care au auzit de calibrare o consideră drept un moft. Am decis să vă prezint diferențele (zic eu evidente) dintre același monitor în varianta din fabrică și calibrat.

înainte de calibrare

înainte de calibrare

după calibrare

după calibrare

Cum mi-am facut upgrade la laptop, generație 2012, ecran cu rezoluția 1920×1080 (full HD) și cum plănuiesc să-l folosesc la review/editare foto, calibrarea e absolut necesară. Considerente pentru testul de mai jos:

  • e vorba de un ecran pentru laptop, 15,4″; ecranul e din gama superioară, tip LED;
  • am folosit un colorimetru Spyder 3 Pro, pe piață se găsesc Spyder 4 Pro sau Spyder 4 Elite;
  • calibrarea am realizat-o imediat după ce am instalat windows 7; am folosit ultima versiune de soft disponibilă – Datacolor Spyder 3 versiunea 4.02;
  • ecranul a fost pornit cel puțin 1h înainte și au avut timp să se “încălzească” (cerința softului de calibrarea e minim 30 minute!);
  • cadrele au fost surpinse cu telefonul, din aceeași poziție; Diferența dintre cele 2 cadre a fost sub 20 secunde !
  • camera era relativ întunecată (afară era noapte, jaluzele trase), fără vreo altă lumină care să se reflecte în monitor.
  • din imagini se observă că monitorul inițial (necalibrat) are o tentă de albastru care schimbă destul de mult tonalitatea culorilor.

Comparația side-by-side (dunga galbenă delimitează cele 2 imagini suprapuse):

comparatie colorimetru spyder - crossfire 1

 

comparatie colorimetru spyder - crossfire

 

Poate încercați și testul de aici.

January 4th, 2013|accesorii, colorimetru, foto, hardware|

LIDL o surpriză plăcută

 Totul a început pe twitter, sau mai bine spus de la twitter mi se trage. Îi contatasem pe cei de la @LIDLromania să-i întreb ceva legat de un produs tehnic ce apărea în ofertă – un șubler digital. Le-am dat mesaj și au cam uitat să răspundă; intuisem eu că poate nu urmăresc contul de twitter.

  Nu-i bai îmi zic, mi-am luat problema în mâini și m-am dus la cel mai apropiat magazin de unde am plecat cu 2 șublere achiziționate (erau cam 30% din costul unora din magazinele de bricolaj la aceeași calitate). Însă după o vreme, mi-au scris pe tweeter:

Am crezut că-i o glumă inițial, i-am verificat telefonic și am aflat că de-acum o dau pe tweet-ereală, le-am dat mail cum au cerut. Apoi mi-am uitat de aspectul ăsta, până vineri când am primit înștiințare de la curier că am un colet de ridicat de la ei. Azi am reușit să mă intersectez cu curierul și mare mi-a fost bucuria când am desfăcut coletul: o scrisoare de mulțumire și o șurubelniță cu acumulator Li-Ion cu încărcator și biți pentru diverse capete (drept, cruce, stea).

Motivele pentru care consider că-i extrem de bună șurubelnița asta:

  • acumulatorul e de tipul Li-Ion, deci implicit nu are efect de memorie (link Wiki, RO). De la ce nivel o lași încărcată, de acolo o vei folosi.
  • are LED frontal, cu întrerupător independent de rotație. Oricând e binevenită o lumină suplimentară exact unde ai nevoie;
  • buton cu 3 LEDuri ce indică starea de încărcarea a bateriei;
  • mâner rotativ – șurubelnița fie poate lua forma unui pistol fie a unui cilindru (șurubelniță tradițională)

Am mai scris aici ce mulțumit sunt de LIDL și produsele lor. Iar aici am dat-o un pic pe latura creativă cu marfa de la ei. Și nu, nu e vreo campanie plătită e ei; chair e unul din lanțurile de magazine cărora le trec pragul în mai multe locații din țară multumit fiind de calitatea care o au la produse standard sau cele din ofertă.

October 31st, 2012|hardware, scule|

Ghid alegere corectă anvelope iarnă – cauciucuri

 

De ceva vreme știu că trebuie să achiziționez anvelope de iarnă. Am căutat o vreme care e cadrul normativ, care sunt condițiile de siguranță care sunt bunele practici în domeniu. Rezultatele mele în acest ghid:

October 19th, 2012|anvelope, ghid, hardware, review|

GoPro HERO3

Eu sunt un om pentru fotografie, însă chiar m-a impresionat videoclipul de promovare de la GoPro3.

GoPro spun că l-au filmat tocmai cu camera în cauză, nu ca Nokia cu PureView-ul lor…

L-aș privi în fiecare dimineață pentru senzația de adrenalină. Ce-mi place, și e valabil începând de la HERO2, e că poți transmite imaginea wireless direct pe telefon (Android / iPhone / iPad) ca să te asiguri de încadrarea dorită într-un mod rapid. Ai nevoie doar de o aplicație care ar funcționa așa

Review complet e pe Engadget.

October 17th, 2012|hardware, video|

Mouse nou – Logitech M600

Cum indicam anterior, de abia ce s-a lansat mouse-ul Logitech M600 (link site oficial) profund impresionat de prezentarea de aici  am zis să-l comand mai ales că va merge pe tehnologia Unifying (un singur receptor-receiver in PC pentru mai multe dispozitive conectate fără fir). Cum în România nu era încă disponibil și cum aveam drum prin tări din Uniune unde legea se respectă – l-am comandat pe Amazon.de, cu livrare la adresa unde urma să fiu cazat.

Câteva foto rapide, revin cu păreri pertinente după ce-l forjez un pic.

Tastatură nouă – Logitech KT800

Am fost cuminte și mi-am achiziționat o tastatură nouă (fusese cadou de Crăciun). Fiind fan Logitech am mers tot pe mâna lor din moment ce deja am încredere în ei, iar mouse-ul bluetooth achizitionat acum mai bine de 4 ani încă slujește bine, cu toate că a fost trecut prin foc și apă.

Mă interesa funcția de iluminare în taste noaptea pentru că îmi displace să am o lampă aprinsă când navighez. După 2 luni de teste intensive pot spune că își merită banii !

Tastatura Logitech Wireless Illuminated Keyboard K800

Plusuri:

  • e silențioasă
  • are acumulator și se încarcă prin cablu mini-usb. Folosesc la încărcare alimentatorul de la telefon care e tot timpul în priză sub birou :)
  • receptor Unifying; Pe viitor am în plan să achiziționez și un mouse nou.

Minusuri:

  • prețul cam mare, dar face toți banii !

Și 3 cadre surprinse cu telefonul.

February 16th, 2012|hardware, personal, review, tastatură|