fotografie

Căpșuni de Mediaș

Cu livrare specială, am primit niște căpșuni 100% eco de la Mediaș. Cu un gust și o savoare deosebită, nu se pot compara cu cei vânduți la caserolă prin supermarket-uri sau cei turcești din piețe. Așa că, pentru posteritate și vremuri de iarnă am surprins câteva cadre:

crossfire.ro-export_800px_strawberries003 crossfire.ro-export_800px_strawberries004 crossfire.ro-export_800px_strawberries006 crossfire.ro-export_800px_strawberries009 crossfire.ro-export_800px_strawberries012

 

Toate sunt surprinse cu un Tamron 17-50mm f2.8 (cel fără stabilizare), de un tub de extensie de 21 mm, totul fixat de trepied. M-am folosit atât de lumină naturală filtrată o blendă de difuzie, de un bliț Canon 430 EX îndreptat spre un tavan alb și de încă o blendă de reflexie pentru umplerea cu lumină a celeilate părți de produs. Set-up-ul arăta așa:

crossfire.ro-export_800px_strawberries001-setup

May 26th, 2013|de studio, foto|

Lăcrămioare

… sau Lily of the Valley cum le numesc englezii:

crossfire.ro-export_800px_lacramioare001

 

click pe imagini pentru a le mări.crossfire.ro-export_800px_lacramioare002 crossfire.ro-export_800px_lacramioare003

April 29th, 2013|de studio, foto|

Kiev – Ucraina atunci si acum

Valul acesta de iarnă târzie cu zăpadă masivă și temperaturi prea joase pentru o perioada de sfârșit de martie, ce au blocat zilele trecute importante capitale europene îmi trezește amintiri plăcute.

Pe un site rusesc ajuns din link în link – și să vreau să repet pașii nu-mi mai iese – dau peste imaginea de mai jos cu Kievul sub zăpadă în 25.03.2013:

copyright unknown

Kiev – copyright unknown

Amintirile plăcute vin pe seama scurtei mele vizite acolo, fiind cazat exact în hotel din fundal, Hotel Ucraina – clarificare pentru necunoscători de alfabet chirilic – ca mine de altfel. Eu am surprins următoarele 3 cadre cu 2 ani înainte (sfârșit de februarie 2011) într-o atmosferă complet diferită:

  • temperaturi de -9 grade Celsius, cu o umiditate în aer foarte ciudată pentru mine de ți se părea că sunt lejer -20 C; 
  • exact în fața intrării centrului comercial din imagine, era o scenă și zilnic se adunau manifestanți – de ordinul a 1000-2000 persoane care o puneau de o revoluție tipic Ucrainiană, alternativ unii pentru Timoshenko (ce a fost condamdată in octombrie 2011 la închisoare) iar unii care vroiau rusificarea Ucrainei. De la distanță păreau pasnici, dar nu-mi era totuna să apar eu cu aparatul în mână p’acolo…
  • în zonă, dacă scăpai de manifestanții de sus (pașnici cum am spus), apoi de poliția lor care mai făceau controale preventive și al dracului dacă înțelegeam ce vor, te luau în primire diverse dame de companie, care-și ofereau serviciile cu broșuri și cărți de vizită acolo în plină stradă, sub protecția tacită a polițailor;
  • În prima seară termometrul din camera de hotel, la intrare îmi arăta voinic +16 grade. Am dat drumul la caloriferul minuscul și am ieșit la o scurtă tură de recunoaștere. Afară după vreo oră de bântuit prin împrejurimi datorită condițiilor climatice descrise mai sus mi se blochează obiectivul (nu mai focusa deloc), iar display-ul de aparatul foto 40D  avea lag masiv. Iau rapid o cină într-un local călduros și mă întorc în camera de hotel la +17 grade, dimineața mă trezesc lăfăindu-mă în +18 C, după care schimba camera și ajung la un omenesc +20 C. Mai mult nu se putea !

crossfire.ro-export_900px_Kiev-Ucraina-02-2011-001 crossfire.ro-export_900px_Kiev-Ucraina-02-2011-002 crossfire.ro-export_900px_Kiev-Ucraina-02-2011-003

March 28th, 2013|foto, iarna, outdoor, personal|

La final de workshop fotografie culinară + feedback

Duminică, 17 martie am avut ocazia să iau parte la un workshop de fotografie culinară cu Radu Dumitrescu (GreyWolf) pe care-l urmăresc de ceva vreme online.

În diversele tipuri de fotografie pe care încerc să le abordez, după ce studiez pe cont propriu o perioadă caut apoi să intru în contact direct cu cineva care face asta într-un mod profesionist pentru că mi se pare că astfel ai acces la workflow-ul și la experiența sa acumulată de-a lungul timpului. Am fost iarna la Măgura cu Mihai Moiceanu, am experimentat luminile de studio cu Mihai Cvasinievschi și a venit rândul fotografiei culinare.

Un cadru de la curs - unde eram "asistent" Copyright (c) Luci Enescu

un cadru final de la curs – unde eram “asistent” —- copyright (c) Lucian Enescu

Cursul a fost destul de lung pentru 1 singură zi, ~5 ore, dar mi-a plăcut că a acoperit exact ce-i trebuie unui fotograf hobby care vrea să învețe exact cum lucrează un profesionist. Nu mă plâng de durata totală, doar am consemnat-o. Din punctul meu de vedere, de unele tips & trick-uri auzisem/citisem dar o reîmprospătare însoțită de alte sfaturi valoroase și exemple puctuale nu strică niciodată. În plus să parcurgi punctual fiecare etapă din modul de lucru al fotografului e un mare lucru – iar mie mi-a plăcut enorm am înțeles ce omiteam eu și am stabilit ce pot îmbunătăți; chestiile despre care s-a discutat se pot aplica la fotografie în general nu doar la cea de produs.

Pe scurt ce am apreciat:

  • fotografia cu aparatul conectat la Lightroom (mod tether); Sfat pentru Nikoniști – dacă nu se transferă imaginile capturate în Lightroom, scoateți cardul din aparat !
  • setup-ul simplu de iluminare – un softbox, bliț tip speedlight, iar pentru reflexia luminii (partea de blendă) s-a apelat la chestii absolut banale foi de hârtie albă – pentru a se ilustra abordarea economică;
  • exercițiile de a recompune tipul de iluminare din fotografiile expuse și discuția pe tema asta;
  • libertatea acordată unui voluntar de a compune cadrul final;
  • transferarea tuturor cadrelor surprinse la workshop împreună cu catalogul din Lightroom (1,3 GB !!!) către participanți pentru a putea exersa pe aceleași cadre. Soluție bună de transfer via WeTransfer.com

Radu_Dumitrescu_curs_foto_rezultat_sm

Ce ar putea fi îmbunătățit:

  • produsul culinar devenit model să fie unul mai vesel sau cu culori mai vii. Pe mine nu m-a prea atras cel prezentat;
  • menționarea în curs a necesității și/sau prezentarea pe scurt a soluțiilor de calibrare monitoare și reglarea balansului de alb pentru redarea corecta a culorilor cu colorimetru.
  • dacă se alege un voluntar (ultimul punct de sus) să se meargă până la capăt cu el. Aducerea în scenă a unei domnișoare n-a prea ajutat (vezi foto început articol vs încadrări salvate);

Nu știu câți cursanți au observat dar eu unul am ochit vreo 2-3 fotografi din categoria semi-pro care sub eticheta de fotograf amatori au încercat să fure meserie din chestiuni ce țin tot de fotografia culinară (food styling, food set-up, etc.) dar care nu făceau parte din  programă.

Fotografia retușată de mine, din cadrele realizate la workshop cu aparatul oficial.

Fotografia procesată de mine, din cadrele realizate la workshop cu aparatul oficial.

Un mare plus acord incintei-studio F64 unde s-a desfășurat cursul (ambianță + iluminare), click pentru mărire; fotografii realizate cu smartphone-ul:

www.crossfire.roWP_001522_f64_food_photography   www.crossfire.roWP_001524_f64_food_photography   www.crossfire.roWP_001521_f64_food_photography

 

Pentru cei interesați agenda cursului a fost:

1. Introducere si notiuni generale
• Prezentarea metodei de iluminare ce va fi prezentata la curs si a termenilor pe care ii vom folosi
• Avantajele unui setup minimalist
• Trenduri in fotografia culinara

2. Compozitie
• Cele 3 unghiuri principale intalnite in fotografia culinara
• Recuzita
• Sugerarea prezentei unei persoane

3. Folosirea aparatului
• Modurile de fotografiere si setari
• Modul manual si de ce ne avantajeaza folosirea lui

4. Iluminare
• Prezentarea generala a setupului si recapitularea echipamentului minim necesar
• Blende DIY
• Folosirea luminii naturale impreuna cu blitzul si posibilitatea balansarii culorii blitzului in functie de lumina ambientala

5. Expunere
• Folosirea modului manual
• Cum functioneaza expunerea
• Folosirea expunerii lungi pentru a avea detalii in umbre
• Supraexpunerea intentionata pentru a avea detalii in umbre

6. Declansare
• Modalitati de declansare a blitzului
• Avantajele fotografierii conectat la computer

7. Introducere in prelucrare
• Realizam expunerea in vederea prelucrarii
• Ce inseamna o imagine buna “din aparat”
• Ce vrem sa evitam la prelucrare.

8. Managementul imaginilor
• Bridge, Lightroom, iPhoto / Aperture

9. Prelucrare
• RAW vs JPG
• Histograma / expunere generala
• Ajustari globale si ajustari locale
• Ajustari locale in Lightroom – adjustment brush
• Prelucrarea cap-coada a unei imagini in Lightroom 4

O mică atenție

Primăvara aceasta să înflorească în mâinile tuturor doamnelor și domnișoarelor. Mă-nchin cu un La mulți ani virtual și câteva cadre:

crossfire.ro-export_800px_8-martie005

Fotografie macro realizată cu inele macro, Tamron 17-50 f2.8 și lumină naturală.

crossfire.ro-export_800px_8-martie004 crossfire.ro-export_800px_8-martie003 crossfire.ro-export_800px_8-martie002 crossfire.ro-export_800px_8-martie001

March 8th, 2013|foto, indoor, photoshooting|

Instagrame cu un #StropDeIubire

După un brainstorming din categoria productiv-plăcută alături de jumătatea mea, ambii am găsit inspirația necesară pentru provocarea din #stropDeIubire lansata de Aqua Carpatica. Ziua de sâmbătă am fost pentru shooting/setup.

Dintr-un total de 420 de instagrame trimise, noi participând cu 18 cadre, s-au ales câștigătorii. Următoarea fotografie/instagram a primit un premiu special din partea domnului Jean Valvis (CEO Aqua Carpatica):

crossfire.ro-export_800px_instagram_stropDeIubire005

iar următoarea, fiind partajată pe facebook ultima oară când verificasem aveam peste 500 de like-uri (din acelea neplătite…).

crossfire.ro-export_800px_instagram_stropDeIubire007

Felicitări câștigătoarei cu o superbă poza. Încă de când am zărit-o în feed-ul #stropdeiubire am zis că merită locul 1. Pozele premiate și detalii sunt aici.

Mulțumesc Aqua Carpatica pentru idea excelentă a concursului și posibilitățile de exprimare oferite.

Vă las în continuare cu o selecție de instagrame din palmares care mi se par mai deosebite (ordine aleatoare):

crossfire.ro-export_800px_instagram_stropDeIubire004    crossfire.ro-export_800px_instagram_stropDeIubire002    crossfire.ro-export_800px_instagram_stropDeIubire003 crossfire.ro-export_800px_instagram_stropDeIubire006   crossfire.ro-export_800px_instagram_stropDeIubire001

O explozie, la propriu

E interesant să urmărești proiectele foto ale altora. O fac cu plăcere și încerc de fiecare dată să mă pun în pielea lor să înțeleg ce au gândit. Întotdeauna astfel de proiecte foto le consider inspirație.

01_sm 05_sm 07_sm

Ca să fie crystal clear, cum ar zice americanu’ – fotografiile de mai sus nu-mi aparțin; Pentru a le obține ai nevoie de multă răbdare, surse multiple de lumină (blițuri) și o lentilă sharp; Mai multe  cadre + detalii despre sursă aici.

February 26th, 2013|foto, inspirație|

Așa, de Dragobete

Pentru că florile se găsesc peste tot vă prezint vizunea mea pentru ziua de azi :crossfire.ro-export_800px_paste_catuse_dragobete_001crossfire.ro-export_800px_paste_catuse_dragobete_005

Și dacă avem parte de iubire din plin, putem să o și condimentăm un pic, zic. Important e să nu pierdem cheia și să nu uităm de unde am plecat împreună.crossfire.ro-export_800px_paste_catuse_dragobete_002crossfire.ro-export_800px_paste_catuse_dragobete_006    crossfire.ro-export_800px_paste_catuse_dragobete_004    crossfire.ro-export_800px_paste_catuse_dragobete_003

 

February 24th, 2013|foto, inspirație|

Femeia, eterna muză înconjurată de lumini de studio.

crossfire.ro-export_700px_lumini-de-studio-ReMake003Acum ceva vreme am participat alături de Mike ReMake, despre care am mai scris aici, la un workshop foto intitulat Lumini de studio.

Experiența precum și cunoștințele acumulate acolo, chiar dacă intervalul a fost relativ scurt, au venit ca o completare la bagajul actual. De atunci am început să studiez și mai mult lumina, să fiu mai atent la detaliile din viața cotidiană și la lumina falsă din filme.

Cadrele surprinse atunci mi-au permis acum să particip la concursul organizat de F64, intitulat Femeia, eterna muză. Vă puteți înscrie și voi la concurs, marele premiu fiind o excursie de 2 persoane la Praga (cazare + avion) în perioada martie – iunie 2013. Puteți trimite maxim 3 cadre până la data de 25.02.2013.

Eu am participat cu:

crossfire.ro-export_700px_lumini-de-studio-ReMake001

Șmechera

crossfire.ro-export_700px_lumini-de-studio-ReMake002

Levitație

crossfire.ro-export_700px_lumini-de-studio-ReMake004

Contraste din celebrul film Eyes Wide Shut !

February 17th, 2013|concurs, de studio, foto|