Brașov

Help Portrait Brașov 2013 – I

logo-help-portrait-brasovHelp Portrait ajunge și în Brașov la inițiativa unui grup de fotografi entuziaști FotoClub Brașov.

Pentru cei nefamiliarizați cu evenimentul o descriere succintă ar fi aceasta: un eveniment care se desfașoară la nivel international.  Scopul acestuia este de a oferi celor mai putin norocosi șansa de a fi fotografiați de oameni care își dedică priceperea, timpul și echipamentele în slujba unei acțiuni în care cred. Grupul țintă vizat este compus din semeni cu venituri modeste, orfanii ori seniorii iar rezultatul final, concret va fi oferirea unei fotografii tipărite (portret) în mod gratuit, imagine care să le amintească să zâmbească în momente mai dificile.

help-portrait-pas-cu-pas_ro

La sfârșit de an 2012, statistica oficială la nivel mondial arată așa:

  • 80,928 portrete oferite;
  • 3,883 fotografi implicați;
  • 8,315 voluntari;
  • 408 locații acoperite din
  • 47 de țări;

iar în România au avut loc astfel de acțiuni în Galați, Cluj, Timișoara, Iași, București.

Primul eveniment marca Help Portrait din Brașov va fi unul de proporție mai mică și va avea loc duminică 21 aprilie. S-a ales acoperirea mai multor locații de 11 echipe de fotografi/asistenți:

Potrivit estimărilor noastre ar trebui să aducem peste 200 de zâmbete. Sponsorul care va asigura tipărirea fotografiilor pe format hârtie dimensiune 20 x 30 cm este Foto Impact.

Următorul eveniment din Brașov, marca Help Portrait se va alinia cu evenimentul internațional din 7 decembrie 2013, locația nefiind încă definită.

Contact pe pagina oficiala Help Portrait Brasov, pe grupul de lucru/organizare dedicat – link,  sau direct la mine și direcționez eu mai departe. Resurse suplimentare despre Help Portrait sunt disponibile aici pe site-ul oficial.

April 15th, 2013|Brașov, foto|

Pe banii contribuabililor ? – Brașov

Dacă mai era nevoie, aveți mai jos încă un exemplu de cheltuire ineficientă a banului public, implicit al meu, aparent cu dezinteres total din partea a 2 instituții.

Pe scurt avem:

  • inventat un nume de oraș – Bratov;
  • domeniu .ro, înregistrat din septembrie 2012; E discutabil dacă domeniul înregistrat a fost o printr-o sponsorizare iar site-ul a fost creat printr-o acțiune de voluntariat dar cineva ar fi trebuit măcar să arunce un ochi pe informația prezentată acolo;
  • cu toate astea, adresa de email pentru contact e pe yahoo, acest serviciu folosit de profesioniști.

CRFPA-3-www.crossfire.ro_sm CRFPA-1-www.crossfire.ro_sm CRFPA-2-www.crossfire.ro_sm

Centrul Regional de Formare Profesionala a Adultilor este o institutie publica de interes regional, cu personalitate juridica, aflat in subordinea Agentiei Nationale pentru Ocuparea Fortei de Munca. sursa

 

[…]in anul 1999, si-a inceput activitatea Agentia Nationala pentru Ocupare si Formare Profesionala, institutie publica de interes national, cu personalitate juridica care si-a schimbat denumirea in anul 2000, devenind Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca (ANOFM). sursa

April 5th, 2013|păcat că's locuite|

Bilete la Cupa Davis Brasov prețuri și puncte de vânzare Brașov.

Întâlnirea de Cupă Davis dintre România şi Olanda, programată între 5 şi 7 aprilie, se va desfăşura la Sala Sporturilor “Dumitru Popescu Colibași”, disputându-se turul doi al Grupei I, Zona Euro-africană.

Olanda porneşte cu prima şansă, dar ai noștrii sunt capabili de o surpriză. Jucăm acasă, publicul îi poate ajuta, iar la Braşov jucătorii ar trebui să fie apropiați de oraș și spectatori, deoarece trei dintre ei, Victor Hănescu (locul 57 ATP), Horia Tecău (locul 10 ATP, la dublu) şi Adrian Ungur (locul 111 ATP), sunt legitimaţi la Dinamo Braşov.

Știu că sunt disponibile 100 de abonamente GRATUITE pentru elevii si studentii cu vârsta cuprinsaă între 18 si 25 de ani (sursa: brașov buzz.ro), aplică aici.

De azi 29.03, biletele pot fi achiziționate prin rețeaua Eventim sau direct din Brașov din locațiile de mai jos. Vineri 5 aprilie un bilet va costa 30 de lei iar sâmbătă și duminică 6 și 7 aprilie un bilet va costa 50 de lei.

  • Domo:        Str. Crisului nr 18.
  • Vodafone:
    • Ø Retail Store Brașov, Str. Diaconu Coresi nr. 1,
    • Ø Retail Store Brașov Real, Sos. Cristianului nr. 5, Complex Comercial Real, Stand 1,
    • Ø Retail Store Brașov Astra, Str. Saturn nr. 32,
    • Ø Retail Store Brașov Calea Bucuresti, Calea Bucuresti nr. 78A, Bl. A3,
    • Ø Retail Store Brașov Republicii, Str. Republicii nr. 53,
  • Carturesti,  Str. Piața Sfatului nr 20
  • Germanos:
    • Ø Brașov 1, Str. Republicii, Nr. 9,
    • Ø Brașov 2, Str. Zizinului, Nr. 6,
    • Ø Brașov 4, Str. Crisului, Nr. 18, Stand A14,
    • Ø Brașov 5, Sos. Cristianului nr. 5,
    • Ø Brașov 7, Calea București, Nr. 107,
    • Orange:
      • Ø Orange Shop Brașov – Str. Mureșenilor nr. 1,
      • Ø Orange Shop Brașov 2 – Str. Saturn nr. 32,

sursa: comunicat presă vânzare bilete / Sorin Toarcea

O victorie în faţa olandezilor ar califica România în play-off-ul pentru Grupa Mondială a Cupei Davis. Braşovul a mai găzduit meciul România – Belarus, în 2005, atunci când Andrei Pavel şi colegii săi au învins cu scorul de 3-2 şi s-au calificat în sferturile de finală.

March 29th, 2013|tenis|

Piața Sfatului, Brașov – o altă perspectivă

Pe unul din grupurile foto pe care le umăresc pe Facebook, FotoClub Brașov am dat peste o imagine care nu trebuie trecută cu vederea – Piața Sfatului din Brașov dintr-o altfel de perspectivă:

Copyright Teddy Stanescu

Copyright Teodor Stanescu

Detalii tehnice:

  • rezoluția finală a fișierului: 144 MPx (12000 x 12000 pixeli);
  • aparat foto: Canon, cadre realizate la 17 mm;
  • post procesare: PTgui cu proiecție tiny planet; un tutorial aproximativ aici;

„Pozitia copilului” acum în cinematografe

pozitia-copilului-poster-web-crossfire.roInițial via Daniel Urda am aflat că brașovenii vor fi onorați cu o proiecție de gală a mult apreciatului film Poziția Copilului și totul la 1 zi după lansarea oficială în cinematografele din România.

Foarte repede am aflat că prima proiecție este una destinată invitaților speciali, media etc., dar cum îmi manifestasem interesul de la început, am reușit totuși să prind 2 bilete – pe motiv de neprezentare ale unor invitați.

Ca și la premiera de gală de luni, la Teatrul National din București, cu peste o mie de invitati prezenți, în Brașov filmul a fost primit cu aplauze. (la final când au intrat în sală și realizatorii). Regizorul Calin Peter Netzer și actrița Luminița Gheorghiu sunt cei care sunt într-un tur de promovare al filmului în țară, venind din Cluj și plecând apoi spre Constanța. Filmul a primit deja 2 premii – Ursul de Aur – la 63-a editie a Festivalului de Film de la Berlin și Premiul FIPRESCI (Federația Internațională a Criticilor de Film).

Filmul vorbeşte cu dramatism, cu emoţie, dar şi cu umor despre traumele sufocării copiilor prin dragoste şi despre amprentele pe care le lasă părinţii asupra personalităţii acestora. Pelicula este, totodată, o radiografie a high-class-ului românesc contemporan şi vorbeşte despre trafic de influenţă şi corupţie la nivel mic în instituţiile de bază ale societăţii şi extensiile acestora asupra întregului sistem socio-economic din România de azi.

Luminița Gheorghiu și Bogdan Dumitrache au rolurile principale, de mamă și fiu. Li se alătură, într-o distribuție selectă, nume ca Nataşa Raab, Florin Zamfirescu, Ilinca Goia, Adrian Titieni, Cerasela Iosifescu, Mimi Brănescu şi Vlad Ivanov.

Mai jos e trailerul oficial (limbaj NSFW) – cu link direct pentru versiunea mobilă (youtube):

Personal – după vizionare – sunt de părere că merită făcut efortul de a viziona filmul în cinema – deoarece va mai dura o vreme până apare în alte formate iar filmul în sine, prin regie, actori chiar e bun, nu degeaba a fost premiat.

Filmul e catalogat drept nerecomandat minorilor sub 15 ani, conține scene cu limbaj dur – tip românesc dealtfel – dar care se pretează perfect unei astfel de acțiuni. Chiar s-au gândit și ulterior au realizat extrem de multe detalii.

Sunetul – spre deosebire de multe producții românești anterioare – este extrem de bun și bine realizat pentru că reușește să te introducă exact în acțiunea de pe ecran. Am remarcat spre final filmului, la dialogul mamă-fiu   unde în fundal e un Dorel care bate covorul că până și tempo-ul loviturilor de bătător creează involuntar suspans.

Imaginea – surprinsă doar cu 2 camere (info din discuția cu regizorul) – e voit nestabilizată în anumite scene, lucru care din nou te introduce și mai mult în acțiunea filmului și nu mi s-a părut deloc deranjantă. Oarecum opus multor producții holywood-iene lumina nu abundă în cadre, în unele chiar lipsește – lucru care-mi pare că plusează la capitolul autenticitate și se începărtează mult de falsitatea din peliculele americane. Chiar dacă mulți habarniști se vor hazarda să exclame ceva gen film total aiurea (ca să nu o dau pe limbaj de film), regizorul a obținut exact ce au dorit să obțină iar cei care au fost cu mine în sală erau de aceeași părere.

Inside info (via regizor):

  • a fost filmat în 30 de zile,
  • scenariul a fost rescris și adaptat de enorm de multe ori ca să ajungă aici, le-a luat vreo 2 ani;
  • prin 2009, filmul a fost refuzat la finanțare de Centrul National al Cinematografiei, primind aprobarea ulterior prin 2010. Nu vă întrebați ce au pățit cei care au zis inițial NU unui învigător, că suntem în România și aici e mai greu…

Dacă nu e clar, regizorul merită apreciat pentru că a arătat o Românie unde nu chiar orice se rezolvă cu o spagă.

Interpretează personaje foarte bune și Bogdan Dumitrache, din În Derivă sau reclama asta sau Vlad Ivanov cunoscut ca și domnul Bebe în 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile. Eu pe imdb i-am dat 10. Veniţi în cinematografe la filmele româneşti, trebuie să ne cunoaştem valorile și prin biletele plătite (ridicol de mici) susținem și noi cinematografia românească.

În continuare câteva cadre de la premiera din Brașov:

crossfire.ro-export_800px_Pozitia-Copilului006crossfire.ro-export_800px_Pozitia-Copilului002crossfire.ro-export_800px_Pozitia-Copilului004

???????????????????????  crossfire.ro-export_800px_Pozitia-Copilului007  crossfire.ro-export_800px_Pozitia-Copilului005 crossfire.ro-export_800px_Pozitia-Copilului003   crossfire.ro-export_800px_Pozitia-Copilului001

Multumesc Cityplex Brașov pentru ocazie ! Filmul rulează în Brașov până în 28 martie, click aici pentru program și apoi selectați Program. Un bilet normal (adult) variază de la 10 lei (Luni-Joi până la ora 17.00) la 12 lei (Luni-Joi după ora 17.00), respetiv 13 / 16 lei Vineri-Duminică cu aceleași restricții de ore.

Filmul are pagina de facebook.

March 10th, 2013|Brașov, filme|

Taxa hotelieră – în cifre

1% din valoarea costului de cazare, reprezentând taxa hotelieră – a adus la bugetul local Brașov 200.000 EURO pentru anul 2012.

1% procent asa de insignifiant luat global nu e chiar de ici de colo. Față de 2011 fie a scăzut evaziunea drastic, fie a crescut numărul de turiști. sursa

March 8th, 2013|diverse, turism|

Mai presus de lege – I

logo_post_www.geschiedenisdc.nl

Cum ar suna o inițiativă care să încerce să se opună abuzurilor din sistem ?

Sunt de părere că e obligația noastră ca și cetățeni de a ne ridica împotriva abuzurilor săvărșite – voit sau nu – de funcționari publici și de șefii acestora cărora fie nu le pasă fie închid voit ochii. Cred că toți sunteți conștienți că la urma urmei funcționarii publici sunt plătiți din taxele și impozitele colectate de la noi.

Azi, episodul 1:

Zona gării Brașov, poziția exactă aici. O mașină a MAI (MAI 29818), parcată în data de 20.02.2013 orele 09.28 la mai puțin de 3 m de trecerea de pietoni, în intersecție și înainte de semnul de întrarea interzisă. Dacă analizați link-ul din google maps de sus, observați că practica abuzurilor agenților MAI asupra codului rutier este veche.

crossfire.ro-mai_presus_de_lege_2013.02.20_001   crossfire.ro-mai_presus_de_lege_2013.02.20_002   crossfire.ro-mai_presus_de_lege_2013.02.20_003

Ce zice codul rutier:

Art. 142. – Se interzice oprirea voluntara a vehiculelor:

e) pe trecerile pentru pietoni ori la mai putin de 25 m înainte si înainte de acestea;
f) în intersectii, inclusiv cele cu circulatie în sens giratoriu, precum si în zona de preselectie unde sunt aplicate marcaje continue, iar în lipsa acestora, la o distanta mai mica de 25 m de coltul intersectiei;

 

citat din  Regulamentului de aplicare a Ordonanței de Urgenta a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice

Articolul care indică că nimeni nu e mai presus de lege, indiferent de caz:

ARTICOLUL 16
(2) Nimeni nu este mai presus de lege.

citat din Constituția României

Personal consider că personalul MAI, în exercitarea atribuțiilor de serviciu (sau nu) abuzează de lege și se consideră superiori acesteia, în acest exemplu; nu generalizez.

NU, nu era caz de forță majoră, intervenție, etc. Nu aveau în funcțiune semnale optice/acustice și/sau avariile, absolut nimic. Mașina era parcată acolo.

Păreri ?

February 20th, 2013|abuzuri rutiere|

O sclipire de moment

crossfire.ro-export_700px_EYOWF_opening_ceremony_fireworks001

February 19th, 2013|outdoor, photoshooting|

Femeia, eterna muză înconjurată de lumini de studio.

crossfire.ro-export_700px_lumini-de-studio-ReMake003Acum ceva vreme am participat alături de Mike ReMake, despre care am mai scris aici, la un workshop foto intitulat Lumini de studio.

Experiența precum și cunoștințele acumulate acolo, chiar dacă intervalul a fost relativ scurt, au venit ca o completare la bagajul actual. De atunci am început să studiez și mai mult lumina, să fiu mai atent la detaliile din viața cotidiană și la lumina falsă din filme.

Cadrele surprinse atunci mi-au permis acum să particip la concursul organizat de F64, intitulat Femeia, eterna muză. Vă puteți înscrie și voi la concurs, marele premiu fiind o excursie de 2 persoane la Praga (cazare + avion) în perioada martie – iunie 2013. Puteți trimite maxim 3 cadre până la data de 25.02.2013.

Eu am participat cu:

crossfire.ro-export_700px_lumini-de-studio-ReMake001

Șmechera

crossfire.ro-export_700px_lumini-de-studio-ReMake002

Levitație

crossfire.ro-export_700px_lumini-de-studio-ReMake004

Contraste din celebrul film Eyes Wide Shut !

February 17th, 2013|concurs, de studio, foto|