• Curling_pictogram_lip
    Permalink Gallery

    Panoramă interactivă de la Patinoarul Olimpic din Brașov – Curling

22 04, 2013

Panoramă interactivă de la Patinoarul Olimpic din Brașov – Curling

April 22nd, 2013|sport|

Am mai povestit de sportul care m-a fascinat când eram mai mic și pe care l-am practicat nu de multă vreme. Până reușesc să-mi prioritizez mai bine activitățile, vă indic 2 chestiuni legate de sportul curling practicat în Brașov:

1. Temporar se poate practica sportul pe patinoarul din Poiană, de regulă miercurea și sâmbăta seara. De verificat datele si orele aici.

2. Patinoarul Olimpic s-a închis până la toamnă (nu știu dată exactă pentru redeschidere), dar puteți urmări o panoramă interactivă realizată în timpul unui antrenament de curling desfășurat la Patinoarul Olimpic din Brașov; click pe butonul de full screen stânga sus si apoi mișcați mouse-ul …


Curling training in Brasov in Brasov by Cătălin Ionescu

22 04, 2013

Experimente cu R-OH

April 22nd, 2013|personal|

Molecula de alcool, wikipedia

sursa: wikipedia

Dacă nu (mai) sunteți familiarizați cu chimia vă trec eu rapid printr-o sesiune rapidă. Alcoolul este orice compus organic cu grupă funcțională hidroxil (-OH) care este legata de un atom de carbon saturat, marcarea generică realizându-se cu formula R-OH. Reîmprospătarea mea se oprește aici, studiu individual putându-se realiza aici: (RO | EN).

Revenind la viața de zi cu zi, din călătorii sau cadouri de la amici sosiți de peste mări și țări am ajuns să am acasă diverse băuturi spirtoase. Parte din lichidele care au supraviețuit testului timpului se regăsesc în cadrul de mai jos:

crossfire.ro-export_700px_R-OH_001

Experimentul 1 pe care-l aveam de ceva vreme în plan a fost să mă joc cu blițurile (Canon 580 EX II, Canon 430 EX). Neavând (încă) un fundal atât de mare, am folosit o blendă de difuzie ca fundal alb, în care reflectam un blițul 430 EX setat manual la puterea de 1/16 cu un filtru albastru peste el. Blițul a fost poziționat în spatele sticlei de Campari (centru dreapta) iar distanța până la fundal era de vreo 5 cm.

Experimentul îl pornisem ca o joacă în bucătărie iar când am constat amploarea ce a luat-o deja era prea greu să mut totul într-o cameră ce mi-ar fi permis să depărtez mai mult masa de fundal și în același timp eu de subiect. Am încercat cu mai multe geluri de culoare dar am ales cea pe albastru pentru a sugera efectul răcoritor al lichidelor consumate la temperaturi joase. Cel de-al doilea bliț, 580 EX II, împreună cu difuzor mai special era pe montat pe aparat, fiind direcționat  spre tavanul alb pentru a umple cadrul și a crea un pic de reflexii pe sticle ce ar trebui să ajute la tridimensionalism. Din dreapta sticlelor aveam o lumină difuză de la un geam iluminat de soarele cald al amiezii.

Am constatat că fundalul e prea mic și voi ajunge tot la editare unde am ales intenționat să nu dau fundalului un alb pur ci unul un pic murdar … un after / before mai jos:

crossfire.ro-export_700px_R-OH_001_b-and-a

Experimentul 2 a avut loc în a doua parte a aceleiași zile, seara, unde într-o companie extrem de selectă, pentru un motiv bine întemeiat și unic în viață am descoperit o povestioară interesantă pe sticla unui vin preferat. În termeni Carpato-Danubieno-pontaci (p mic scris voit așa!) vinul în cauză ar fi o șampanie – mai corect un vin spumant. Dacă nu ați încercat tipul prosecco vă recomand cu căldură pentru că nu știți ce pierdeți ! Povestioara care vine ca o mănușă acestui vin e următoarea:

(traducerea aproximativă și adaptarea îmi aparțin. nu am pretenția că este o traducere academică)

Batiso*

… exista tradiția că pruncul, după botezul din biserică, să fie dus de către naș sau bunic la bodegă pentru a fi inițiat cu pasiunea autentică a vinului unde buzele să-i fie udate cu 2 stropi de prosecco. Acest vin se numește “batiso” pentru a lăsa un semn autentic celui ce-l degustă.

*batiso = botez în dialectul italian veneto

Rezerva de prosecco evaporându-se destul de repede am ajuns la Purcari. Următoarele 2 fotografii sunt surprinse cu telefonul, dimineața de după …

Good #prosecco wine crossfire.ro-export_700px_R-OH_003

21 04, 2013

City Break la Brașov în mai, primul cu pachet turistic gândit

April 21st, 2013|Brașov, turism|

Chiar dacă astfel de oferte gândite cap coadă, care să-i ofere turistului un pachet de activități, mai rar am văzut la noi în țată, am dat peste următoarea ofertă pentru săptămâna în care bugetarii nu se vor stresa cu munca:

Last Minute Brasov

Mie îmi sună destul de bine, acceptabil chiar, dacă cineva ia în calcul tarifele (nejustificat de mari comparativ cu alte orașe din EU) practicate în mod normal pentru cazare.

Programul se derulează în două etape: 01-06 mai (perioada minivacanţei de 1 mai şi Paşte) şi 10-12 mai, în primul week-end după Paştele Ortodox, de Duminica Tomii când are loc Parada Junilor Braşoveni.

Turiştii pot beneficia de pachete de 2, 3 sau 5 nopţi de cazare, mic dejun inclus, pentru unităţi clasificate la 2, 3 şi 4 stele beneficiind totodată de vouchere care asigură accesul la atracţii culturale şi de petrecere a timpului liber în sistem “1+1 gratis” (1 persoană plăteşte bilet, 1 persoană intră gratuit).

Cum indicam anterior, îmi place că se pune accentul pe oferirea unei liste cu atracții culturale și activități de pierdut vremea într-un mod organizat, activități/actracții de care destui turiști nu aflau:

  • PARADISUL ACVATIC – ACCES DOUĂ ORE
  • PARC AVENTURA – ACCES DOUĂ ORE
  • ÎNCHIRIERE BICICLETĂ – DOUĂ ORE
  • PLIMBARE CU TELECABINA PE TÂMPA
  • PLIMBARE CU TELECABINA ÎN POSTĂVARU
  • PLIMBARE CU AUTOBUZUL TURISTIC
  • VIZITĂ LA MUZEUL PRIMEI ŞCOLI ROMÂNEŞTI
  • VIZITĂ LA CASTELUL BRAN
  • VIZITĂ LA BISERICA FORTIFICATĂ DIN PREJMER
  • VIZITĂ LA BISERICA FORTIFICATĂ DIN HĂRMAN

Lista unităților de cazare înscrise în proiect pentru acest City Break – atât hoteluri cât și pensiuni – precum și actualizările atracțiilor culturale care fac parte din această ofertă se va face pe site-ul oficial – aici.

 

Considerente personale pe final:

  • Nu prea înțeleg de ce au acceptat pensiuni în acest proiect de city break; Costul / noapte la o pensiune e cam același cu cel obținut prin “promoția” asta, intitulată Last Minute !
  • Alte oferte sau idei de turism pentru 1 mai, mai sunt aici;
  • Site-ul brasovtourism.eu se vede de la o Poștă că e făcut din bani publici (am eu sentimentul ăsta). Are un design și un mod de a prezenta informația extrem de ciudat (ca să nu zic prost). Cromatica face toți banii iar firma care se mândrește în footer cu design-ul – e atât de ocupată cu cele 200 de proiecte și cu toți clienții multumiți că nici nu are nevoie de portofoliu online de clienți.
  • Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului din judeţul Braşov care dețin site-ul de mai sus au si pagină de facebook, deci încearcă să fie în ton cu trend-ul românesc mediocru. Pagina aia e creată ca un utilizator și nu e o pagină dedicată unui business, așa cum s-ar preta…
  • Titlul de pe ambele flyere digitale nu are diacritice, însă restul textului descriptiv are. În afară de lenea designerului sau publicarea fără aprobarea superiorului care ar fi trebuit să verifice totul cap coadă – nu văd care alta ar fi cauza.
  • Mă aștept ca turistul să găsească ceva fluturași în unitatea în care se cazează cu atracțiile de mai sus, eventual și cu o hartă la îndemână. Cu timpul sper să ajung să văd mai multe astfel de oferte.
19 04, 2013

Pentru vremuri de criză

April 19th, 2013|mâncare|

Chiar dacă a plecat informația pe twitter ieri seară, am visat că e bine să nu uit de chestia asta. Cine știe cui îi va fi utilă informația de shaorma la kilogram  … locația fiind aici – google maps.

18 04, 2013

Panorame din Sala Sporturilor Brașov – Cupa Davis

April 18th, 2013|Brașov, foto, indoor, panorama|

Cum vă indicam anterior, revin cu 4 panorame din Sala Sporturilor Brașov, din cadrul Cupei Davis.

Când zic panoramă mă refer la o succesiune de fotografii care le-am unit ulterior în soft special, diferit de la caz la caz (Photoshop, Microsoft Ice, AutoPano) obținând astfel o imagine cu rezoluție crescută și ce poate fi imprimantă pe format mare, chiar și pe 1m lungimă fără să apară pixelare.

panorama 1

Panoramă obținută din 12 imagini verticale, ce se întinde pe 204 grade pe orizontală și pe 71 grade pe verticală

Panoramă din loja de la nivelul terenului, ziua 1, obținută din 11 imagini

panoramă din tribună în timpul unei scurte pauze

 

17 04, 2013

Despre Google Glass – infografic

April 17th, 2013|hardware|

Până când va apărea o versiune mai viabilă din punct de vedere economic pentru Google Glass, vă prezint un fel de infografic creat de Martin Missfeldt care explică pe scurt tehnologia din spatele conceptului.

NB: dacă pentru rezoluția maximă a infograficului click dreapta pe imagine și selectați Open in New Tab sau similar.

google-glass-infographic

Oare chiar o să ajungă un gadget standard pentru toată lumea, cam cum a devenit telefonul mobil ?

17 04, 2013

Despre viață din Coreea de Nord – TED

April 17th, 2013|păcat că's locuite|

Puțin îmi amintesc de vremurile trăite sub dictatorul nostru (cel de dinainte de anii 90); am auzit povești din mai multe surse, chiar și de la foști deținuți politici, despre viața de sub acel regim comunist. Dacă ar fi după mine, oricine care încă mai ridică în slăvi perioada comunistă (da, mai sunt specimente din astea) ar merita foarte democratic o vizită doar dus în Coreea de Nord, și asta pe banii statului român. Cred că dacă s-ar oferi puterii asiatice vreo 2 saci de cartofi pentru fiecare voluntar comunist român ăia ne-ar scăpa repede de mulți conaționali ancorați în trecut. Dacă, dar nu sunt …

Aș putea spune că noi am scăpat; cred însă că nu ar trebui să ne oprim vreodată din a pune la îndoială ideile politicului ajuns sus, pe piedestal, pentru că încă există riscul de a derapa lent spre o democrație de tip venezueleană și cine știe unde ne putem opri.

Povestea vieții unei coreence, făcută publică în cadrul TED în martie 2013 merită auzită / citită.

Coreea de Nord este oficial denumită Republica Populară Democrată Coreeană. În weekend văzusem un documentar pe NatGeo despre ororile regimului nord coreean și confirmau aceleași povești crunte ca și cele de mai sus; oare pe vremea mitraliatului … ce știa restul lumii despre noi ?

16 04, 2013

Adobe Lightroom 5 beta e disponibil pentru download

April 16th, 2013|lightroom, software|

După 13 luni de la lansarea versiunii 4, cei de la Adobe pun la dispoziție ca și beta versiunea 5 a Lightroom. Acum nu mult timp vă indicasem disponibilitatea finală de upgrade pentru Lightroom 4.4. Cu siguranță va fi adoptat repede de toți fotografii, indiferent că sunt pe Canon, Nikon, Sony, Pentax și restul care nu le-am menționat acum.

Adobe-Lightroom-5-1-crossfire.roSpre sfârșitul anului – cel mai probabil – se va lansa vensiunea finală pentru public, versiunea beta este folosită pentru testare în detaliu pe mai multe platforme și în condiții diferite de utilizare și în același timp cei de la Adobe așteată propuneri de îmbunătățire de la utilizatori. Înainte de LR 4 eu le cerusem să introducă culori la steluțele care sunt activate (la notare / ranking) pentru a obține un contrast față de culoarea alb-gri standard pentru steluță neactivată. N-a primit destule voturi și nu a fost acceptată.

Informații vitale: LR 5 nu ma putea fi folosit decât de pe Windows 7 și Windows 8. Au îmbunătățit viteza de tranziție între module Library > Develop. Îmi place că pun accentul pe formatul DNG, spre care eu am migrat complet de mai bine de 1 an și pe posibilitatea editării fără a avea acces la  fișierele originale.

Funcțiile noi în LR 5 ce sunt disponibile din beta:

  • introdus suportul de smart preview, ce are ca efect timpi de încărcare extrem de reduși și lucrul fără a avea acces la imaginile RAW (dacă sunt pe un hard extern);
  • suport fișiere PNG;
  • mod full screen extins;
  • se vor putea configura caroiaje (grid-uri) peste fotografii pentru a ajuta la procesare;
  • suport pentru monitoare HiDPI sub Windows.
  • criterii suplimentare disponibile pentru filtre și smart collections;
  • comandă rapidă din tastatură (shortcut) pentru a porni modul de captură tether; (Asta-i din categoria #FirstWorldProblems)
  • îmbunătățirea lucrului cu modulul de hartă – se va putea selecta o locație salvată anterior pentru o fotografie sau un set nou.
  • control sporit și verificări de integritate pentru fișierele raw de tip DNG (formatul “open” pe care insistă Adobe);
  • strict pentru editare vor apărea modificările următoare: sub histogramă se vor putea vedea valorile spațiului de culoare LAB. În prezent nu ai acces decât la valorile RGB.
  • Visualize spots: e mult mai ușoară determinarea murdăriei de pe senzor sau de pe lentilă.
  • comandă rapidă din tastatură (shortcut) pentru Heal / Clone;
  • se vor putea copia setările aplicate unei zone sau unui gradient liniar. În prezent iei totul de la zero.
  • îmbunătățire la modulul manual de corecții obiectiv;
  • apare posibilitatea de a folosi un gradient radial;
  • posibilitatea de a îndrepta automat fotografiile sau a modifica perspectiva;
  • healing brush poate avea acum orice formă, nu doar formă circulară. Ajungem la ce se putea face doar în Photoshop.
Noul Healing brush in acțiune

Noul Healing brush in acțiune

Modul de îndreptare automată imagini

Modul de îndreptare automată imaginii

Noul gradient radial aplicat pe zona feței

Noul gradient radial cu luminozitate aplicată doar pe zona feței

Se pot vedea în acțiune toate actualizările, dacă aveți 14 minute la dispoziție în video-ul de mai jos (youtube). Partea bună e că dacă instalezi beta-ul, catalogul din versiunea 4 nu va putea fi importat, ca nu cumva să-ti strici singur imaginile. Dacă vrei să experimentezi, trebuie să-ți creezi un catalog nou și să imporți ce foldere vrei.

Nu sunt detalii deocamdată la ce preț va apărea la vânzare. În prezent versiunea 4 de Lightroom costă 678,01 lei.

Cu siguranță va fi adoptat repede de toți fotografii, indiferent că sunt pe CanonNikonSony, Pentax și restul care nu le-am menționat acum.

Softul se poate downloada de la Adobe Labs. Cerințele minime pentru sistem de operare Windows sunt:

  • Intel® Pentium® 4 or AMD Athlon® 64 processor*
  • DirectX 10–capable or later graphics card
  • Microsoft® Windows® 7 with Service Pack 1 or Windows 8
  • 2GB of RAM (4GB recommended)
  • 2GB of available hard-disk space
  • 1024×768 display
  • Internet connection

Actualizare 1: Informații detaliate legate de modulul crop sunt aici ilustrate bine.

15 04, 2013

Help Portrait Brașov 2013 – I

April 15th, 2013|Brașov, foto|

logo-help-portrait-brasovHelp Portrait ajunge și în Brașov la inițiativa unui grup de fotografi entuziaști FotoClub Brașov.

Pentru cei nefamiliarizați cu evenimentul o descriere succintă ar fi aceasta: un eveniment care se desfașoară la nivel international.  Scopul acestuia este de a oferi celor mai putin norocosi șansa de a fi fotografiați de oameni care își dedică priceperea, timpul și echipamentele în slujba unei acțiuni în care cred. Grupul țintă vizat este compus din semeni cu venituri modeste, orfanii ori seniorii iar rezultatul final, concret va fi oferirea unei fotografii tipărite (portret) în mod gratuit, imagine care să le amintească să zâmbească în momente mai dificile.

help-portrait-pas-cu-pas_ro

La sfârșit de an 2012, statistica oficială la nivel mondial arată așa:

  • 80,928 portrete oferite;
  • 3,883 fotografi implicați;
  • 8,315 voluntari;
  • 408 locații acoperite din
  • 47 de țări;

iar în România au avut loc astfel de acțiuni în Galați, Cluj, Timișoara, Iași, București.

Primul eveniment marca Help Portrait din Brașov va fi unul de proporție mai mică și va avea loc duminică 21 aprilie. S-a ales acoperirea mai multor locații de 11 echipe de fotografi/asistenți:

Potrivit estimărilor noastre ar trebui să aducem peste 200 de zâmbete. Sponsorul care va asigura tipărirea fotografiilor pe format hârtie dimensiune 20 x 30 cm este Foto Impact.

Următorul eveniment din Brașov, marca Help Portrait se va alinia cu evenimentul internațional din 7 decembrie 2013, locația nefiind încă definită.

Contact pe pagina oficiala Help Portrait Brasov, pe grupul de lucru/organizare dedicat – link,  sau direct la mine și direcționez eu mai departe. Resurse suplimentare despre Help Portrait sunt disponibile aici pe site-ul oficial.