Un business de success – I

2012.10.26 - text cloud hand likeNorocos de fire, am descoperit un adevărat succes brașovean: un atelier de reparații piele și-a întărit prezența online în decembrie 2012. Până aici nimic ciudat, însă după o lună și jumătate a ajuns la formidabila cifră de 2,6 mil* de like-uri ?!

* mil = milioane ?!

Excelent zic !

 

 

www.reparatiipiele.ro-0www.reparatiipiele.ro

February 2nd, 2013|Brașov, plaiuri mioritice, status, wtf|

Conexiune Internet de la RDS, în valuri

De câteva zile, seara începând cu orele 19 – 20 simțeam că internetul merge în valuri; la browsing nu se simțea, dar la orice implica video și/sau audio era jale.

Mi-am verificat conștiincios toate setările, routerul e ok – neschimbate setările de vreo 2 ani, semnalul îmi ajunge la calculator pe wireless, deci fără probleme la layerul fizic așa că mânat de necesitatea de a avea skype funcțional sun la suport.

Dățile trecute m-au prostit cei la RDS să bypasez routerul și să conectez cablul direct la laptop ca să verifice ei mai simplu conexiunea – lucru nu tocmai simplu din moment ce routerul e undeva ascuns pe un dulap cu cablurile bine strănse. Am descoperit că dacă le indici că ai Macintosh (ăla de la Apple) o lasă moartă și fac ei verificările direct în echipamentele din scară/bloc.

Revenind la poveste, sun, aștept și iar aștept, îmi răspunde o domnișoară amabilă, îi explic problema – care la momentul acela era că aproximativ 10% din ping-urile către google se pierdeau … și îmi cere să fac un test de viteză !

Se intră la ei pe site > www.rcs-rds.ro > treci cu mouseul peste meniul de INTERNET (fără să faci click) > și de aici alegi opțiunea de TESTEAZA-TI VITEZA! . Mai simplu, tu acum o poți face direct printr-un click aici.

2013.01-RDS-acces-meniu

Testul a fost unul concludent, la download am obținut o performanță de invidiat = 0,17 Mbps – adică vreo 20 KB/sec. N-am scăpat de problemă decât după ce m-am reconectat de câteva ori la internet (PPoE), până am prins un IP din altă clasă, de unde magic problemele au dispărut.

January 15th, 2013|Brașov, hardware, probleme, review|

My Next Door Muses – expoziție foto de portrete de la Mike Remake

Mihai Cvasnievschi, aka Mike ReMake, de la ReMake Artworks va expune colecția sa de portrete de studio cu totul speciale în perioada 18-30 ianuarie 2013 la Centrul Cultura Reduta – Brașov. Vernisajul are loc în data de 18 ianuarie, de la ora 17.00.

Am fost printre cei privilegiați și pe lângă faptul că l-am cunoscut pe Mike, am reușit să am un preview la cadrele ce vor fi expuse încă de la mijlocul lunii decembrie și am fost și la o sedință foto în studioul lui.

Ce a reușit Mike să surprindă în proiectul său, este remarcabil: a adus în studio și a obținut portrete (headshot-uri) ale unor domnișoare ce au călcat atunci prima oară într-un studio foto, iar rezultatele sunt similare celor ale unor modele profesioniste.

Ce aduce nou Mike, pe lângă cadrele propriu-zise, e tehnologia de print profesional format  88×58 cm (aproape de A1) – pe hârtie de tip fine-art –  la care a apelat via Chromatone. Portretele sunt prezentate în format monocrom iar datorită calibrării monitorului realizată în faza de post-procesare cât și datorită conversiei imaginilor din spațiul de culoare original în spațiului de culoare al printului – rezultatele sunt excelente.

Motto: “Toate fotografiile sunt memento mori. A captura o fotografie este a participa în mortalitatea, vulnerabilitatea, variabilitatea altei persoane (sau lucru). Exact prin felierea momentului și înghețarea acestuia, toate fotografiile depun mărturie neîncetatei topiri a timpului.” – Susan Sontag

Mihai_Cvasnievschi_11_A2Uneori, în căutarea inspirației, suntem orbiți de idealuri și uităm să privim la frumusețile ce se află în jurul noastru. Un artist fotograf nu are nevoie de cel mai celebru foto-model pentru a-și găsi muza și a imortaliza frumusețea feminină. Hair-stylista, ospătărița, inginera, arhitecta, directoarea de firmă, operatoarea în call-center sau studenta, participante la proiectul ”My Next Door Muses” (Vecinele mele Muze), reprezintă exemplul frumuseții descoperite în vecinătatea fotografului. Majoritatea aflându-se pentru prima dată în ipostaza de model și într-un studio de fotografiat, ”vecinele” reușesc aceleași performanțe ca ale unui model profesionist.Va invit Vineri, 18 Ianuarie, 2013, ora 17:00 la Centrul Cultura Reduta – Brașov cu ocazia vernisajului expozitie mele ”My Next Door Muses”.

Mike e are în dotare Nikon: D700 și D800 (acum are si reducere 17%), iar lentila cea mai folosită pentru aceste headshout-uri este Nikon AF 70-200 f2.8:

Mai multe despre Mike găsiți pe: site propriu, Facebook, 500px. Ne vedem la vernisaj !

UPDATE: pentru cei ce nu au ajuns, un scurt video de la media locală:

2 peste ochi: seriozitatea oamenilor – Biossan România

Cred că oricine ştie că viaţa e nedreaptă, că dacă nu eşti atent ţi le iei peste ochi. Ei bine, din propria experienţă pot spune că la noi societatea a migrat oarecum spre legea junglei şi trebuie să caşti bine ochii şi să fii vigilent tot timpul.

Acum ceva ani (să tot fie vreo 5-6), le oferisem unor cunoscuţi cu un laborator de analize medicale o mână de ajutor, le făcusem site web, email, găzduire – de care aveau nevoie ca de aer. Evident am făcut contract, pentru tot am emis facturi, plătit impozite – ca la carte. De atunci și-au achitat la timp datoriile, când a fost cazul ne-am înțeles și i-am păsuit. Ultima oară acu vreo 18 luni îmi ceruseră ajutorul, le reamintisem că mai erau cu restanțe, dar i-am ajutat.

Așa-s eu, mai delicat – îmi displace să sun oamenii să le indic că au restanțe la mine. Ca și un exercițiu am făcut-o că deja aveam presimțirea că mi-o iau peste ochi. Sun la vechiul contact unde  doamna doctor îmi spune că  și-a vândut firma pe care avea laboratorul de analize și unde profesa  ea către un alt laborator mai mare, dar ea continuă să lucreze ca angajată la ei. Și-a adus aminte de întelegerile verbale anterioare și m-a rugat să discut cu noul administrator – pe românește s-a spălat pe mâini.

Sun (asta era prin noiembrie 2012), îi explic domunlui speța, îi detaliez suma restantă; simțindu-se încolțit îmi zice să revin că o rezolvăm noi cumva! Bun, doar că după vreo 2 luni, în care am încercat să-l tot sun de vreo 2 ori – evident că n-am mai dat de el. I-am dat un SMS cu detaliile, să mă simt eu împăcat că măcar l-a primit, am lăsat suma în cauză la capitolul restanțe și am trecut mai departe.

Gândindu-mă apoi, mi-am zis că din moment ce se calicesc pentru aproximativ 100 eur, înseamnă că-s cu adevărat laborator de analize medicale neserios și merită un pic de reclamă. Eu sincer când aud de la cunoscuți de astfel de evenimente, îmi activez embargoul total. Așa că pe lângă articolul de aici, o serie de amici știu de pățanie și mi-au zis că vor evita de acum Biossan România – BRASOV, str.Calea Bucuresti nr.9
Tel/Fax: +40 268 31 62 82
Email: contact@biossan.ro

January 12th, 2013|Brașov, probleme|

Brașovul în noaptea dintre ani (2012 > 2013)

De unde am sărbătorit eu, am văzut doar o mică parte din spectacolul de aici însă a fost superb!

La multi ani 2013! să ne citim cu spor și proiecte interesante.

via BrasovBuzz

January 2nd, 2013|Brașov, Transilvania, video|

Incendiul de la (fostul) MyPlace Brașov

Se sție deja că incendiul a pornit de la scânteile unui aparat de sudură (via mediafax și via comentariu utilizator prinBrasov.com). O mulțime de oameni au emis ipoteze de conspirații, incendiu voit, încasat prima de la asigurator, etc.; pe astea le las în grija organelor comptenete însă eu îmi îndrept atenția asupra neregulilor flagrante care puteau transforma totul într-o catastrofă. Lipit de clădirea MyPlace este o clădire nouă, înaltă – viitor hotel – care hotel se află în imediata apropiere a unei stații distribuție carburant. Scenariul cel mai negru, pentru care s-au mobilizat imediat 14 echipaje de pompieri din Brașov, Predeal, Bod, Făgăraș și cine mai știe de unde, a fost extinderea incendiului de la centrul comercial, la hotel și apoi la “benzinărie”. Probabilitatea unui astfel de eveniment era mică dar nu putea fi exclusă. Bine că n-a fost cazul.

Incendiu a pornit dintr-o eroare umană (vezi mai sus), însă o serie de alte scăpări grave au permis incendiului să se dezvolte și să aibă consecințele care le știm cu toții; le iau pe rând:

1. anterior fazei de contrucție a clădirii centrului comercial (My Place), având în vedere că destinația clădirii urma să fie centru comercial era nevoie de o autorizație de la ISU ( Inspectoratul pentru Situații de Urgență = Pompieri); ISU trebua să verifice că proiectul tehnic includea instalații de stingere și/sau limitare a incendiilor.

Potrivit normativului NP 086-05 NORMATIV PENTRU PROIECTAREA, EXECUTAREA SI EXPLOATAREA  INSTALATIILOR DE STINGERE A INCENDIILOR – (link) centrul comercial ar fi trebuit să aibă următoarele instalații:

- hidranți de incendiu interiori

art 4.1. Echiparea tehnică a clădirilor, compartimentelor de incendiu, spaţiilor, cu hidranţi  de incendiu interiori, se realizează, la: construcţii sau spaţii publice (cu excepţia locuinţelor) şi de producţie sau depozitare subterane, cu aria desfăşurată mai mare de 600 m2;

- hidranți de incendiu exteriori

art 6.1 În cazurile în care, conform avizului regiei/societăţii furnizoare de apă din centre  populate (localităţi), reţelele nu asigură satisfacerea condiţiilor de debit şi presiune, se  prevede rezervă de apă pentru incendiu, dimensionată conform art.6.34 din prezentul  normativ, pentru  următoarele categorii de construcţii:

construcţii închise de comerţ sau sport, cu capacitate de primire mai mare de 500 de persoane;

- instalații automate de stingere a incendiilor cu sprinklere;

7.1. Echiparea tehnică a clădirilor, compartimentelor de incendiu şi încăperilor, cu instalaţii automate de stingere a incendiilor, tip sprinkler, se asigură la : […] clădiri publice cu aria mai mare de 1250 m2 şi densitatea sarcinii termice peste 840 MJ/m2, cu excepţia locuinţelor;

- rezerva de apă

13.2. Rezerva de apă pentru instalaţiile automate (sprinklere, drencere, apă pulverizată, ceaţă de apă) de stingere a incendiilor este intangibilă.

Evident, la cele indicate mai sus, este posbil pe varianta tipic românească să se lucreze din pix cifrele declarate și să reiasă că NU ar fi nevoie de așa ceva ! ISU de asta trebuie să verifice, că nu e o declarație pe propria răspundere !

.

2. La darea în folosintă a clădirii (la recepția lucrării), aceeași domni de la ISU trebuiau să verifice existența și funcționarea instalațiilor în forma anterior avizată (adică să existe acele instalații, să nu fie aduse modificări proiectului avizat anterior și să verifice funcționarea instalațiilor).

Dacă puntul 1 și 2 considerăm că au fost îndeplinite cu succes la momentele indicate, ISU trebuie să facă anual controale și să verifice funcționarea acestor instalații !

3. În situația dată, lucrări de extindere clădire, normele de lucru impun existența unor permise de lucru cu foc, obținute anterior efectuării lucrărilor ce pot avea ca rezultat scântei, flăcări în zone inflamabile, etc. Aceste permise de lucru se obțin de la șeful de șantier, care se presupune că e informat și dispune acțiuni concrete de prevenire și protecție. În cazul de față, cu siguranță dacă s-ar fi respectat procedurile ar fi trebuit să existe 1-2 persoane (să-i numim Dorel 1 și Dorel 2) care să stea pregătiți cu stingătoarele în mână și în caz de aprindere șă intervină imediat.

Marile semne de întrebare sunt:

  • ce s-a întâmplat de nu au funcționat sistemele de stingere automată tip sprinkler, care ar fi limitat extinderea incendiului între etaje ?
  • sudorii ăia chiar au lucrat de capul lor, nesupravegheați ?
  • eu am fost de mai multe ori în zonă, însă hidranții exteriori fie erau subterani fie nu i-am vazut eu… (am aflat că Pompierii au fost norocoși și au primit apă din rezervoarele de la Unirea Shopping Center); Erau sau nu hidarnți exteriori ?
  • rezerva aceea de apă obligatorie a existat sau sunt povești ? notă: Pompierii când intervin, au apă în mașini, dar volumul de apă e limitat și le ajunge cât să intervină direct, în timp ce își cuplează mașinile la surse externe de apă. (rezerva proprie a clădirii, rețeaua publică prin hidranți externi);
  • vom afla vreodată exact ce s-a întâmplat și cine a fost de vină ?

LR-6127

Material video aici – via Antena3. O fotogalerie completă găsiti pe newsBV.ro

sursa foto: Vlad Solomon Photography. Imagini folosite cu acceptul autorului.

December 19th, 2012|Brașov, diverse, probleme, wtf|

Un pic de îngheț

 

2012.12.13-freezingși e doar ora 23 !

 

December 14th, 2012|Brașov, diverse, Transilvania, wtf|

Aștept iarna

Afară, acum în timp ce scriu acest post, a început să ningă. Sincer aștept zăpada, dar ceva serios. Mă gândesc și la autorități și șoferi; ce fain ar fi să putem face cerere să ni se livreze zăpada treptat, să nu creeze probleme (link).

Revenind la iarnă, uitați 2 cadre apropiate că și locație una de alta, din ianuarie 2011. Sunt cu un wide pentru că era montat pe aparat și deja se înserase bine de tot; Cu ceva ani în urmă, cam prin același loc, de data asta vara tot seara și tot în compania lui Alex, am dat nas în nas cu un urs, și nu doream să repet experiența.

Fiind destul de întunecat, obligatoriu am folosit trepiedul, timpii de expunere fiind 5s și 13s la ISO160. Focus manual.

Ședință foto – CANONiști Brașov preview

Am reușit, ne-am mobilizat și am fost norocoși să avem parte de vreme bună + soare că să ne încălzim, pe alocuri. Eu zic că a fost un photoshooting outdoor reușit în Brașov, mai ales că a fost prima oară pentru mine când am participat la așa ceva și prima oară când i-am cunoscut – în persoană – pe ceilalți camarazi de arme DSLRuri*. În total am fost 3 CANONiști și un alt *ist, pe care l-am iertat și acceptat în grup pentru că a reușit să prezinte un bridge CANON + blitz 430 exII, ultimul echipament s-a dovedit extrem de util. Ne-am organizat în 2 echipe de câte 2 fotografi + un model, iar apoi ne-am tot rotit pentru a acoperi toate permutările posibile. Totul a durat cam 4h, timp ce a  inclus și o vizită tehnică – pentru hidratare și încălzire – la un local din apropiere.

N-am fi reușit fără implicarea celor 2 modele care au îndurat frigul: Alina și Elena precum și fără organizarea/implicarea lui Alex P.

Locațiile au fost: Cetățuia Brașovului și Parcul Livada Poștei.

November 12th, 2012|Brașov, foto, outdoor, photoshooting|