Cupa Davis Brașov – ziua 1 preview

Zilele astea (duminică inclusiv) voi urmări meciurile de cupă Davis dintre România și Olanda și voi încerca să surprind cadre interesante.

În prima zi, cu toate că suporterii tricolori și-au făcut datoria și au susținut frenetic echipa națională,  n-am avut rezultate scontate, ambele meciuri disputate au fost câștigate de olandezi.

În primul meci al zilei, început la orele 13.00 Robin Haase (52 ATP) l-a învins pe Adrian Ungur (124 ATP), cu scorul de 6-4, 6-4, 3-6, 6-3. Adrian a făcut un joc bun, dar în unele momente i-a lipsit concentrarea. Olandezul a fost mai constant și în multe momente importante din punct de vedere al concentrării a reușit să se impună direct prin ași.

A fost un meci echilibrat, iar diferența s-a văzut la punctele importante. Am mai întors scorul de la 2-0 în alte meciuri, dar din păcate nu am reușit și astăzi același lucru. Am avut șansa din setul 3. Am încercat să fiu mai agresiv, să nu mă las dominat, asta a fost tactica stabilită cu Andrei Pavel. Îmi pare rău că nu am putut fi așa tot meciul. Am greșit copilărește unele voleuri, poate din cauza emoțiilor, a presiunii.”  ADRIAN UNGUR

Adrian Ungur - cupa Davis Brașov 2013

Spre final de meci, începe să domine

Cupa Davis Brașov 2013 - panoramă interioară

Panoramă interioară Sala Sporturilor Brașov – 10 cadre

Adrian Ungur - cupa Davis Brașov 2013

Adrian Ungur servind din plan îndepărtat

În cel de-al doilea meci al zilei, lupta a fost una și mai aprigă. Chiar dacă e mai bine cotat în clasamentul ATP, Victor Hănescu (58 ATP) a fost învins de Igor Sijsling (70 ATP), cu scorul de 3-2, scorul pe seturi fiind 6-4, 7-6(5), 2-6, 6-7(5), 6-2; Hănescu e legitimat la CS DINAMO – CENTRUL SPORTIV BRASOV.

April 6th, 2013|Brașov, sport, tenis|

Bilete la Cupa Davis Brasov prețuri și puncte de vânzare Brașov.

Întâlnirea de Cupă Davis dintre România şi Olanda, programată între 5 şi 7 aprilie, se va desfăşura la Sala Sporturilor “Dumitru Popescu Colibași”, disputându-se turul doi al Grupei I, Zona Euro-africană.

Olanda porneşte cu prima şansă, dar ai noștrii sunt capabili de o surpriză. Jucăm acasă, publicul îi poate ajuta, iar la Braşov jucătorii ar trebui să fie apropiați de oraș și spectatori, deoarece trei dintre ei, Victor Hănescu (locul 57 ATP), Horia Tecău (locul 10 ATP, la dublu) şi Adrian Ungur (locul 111 ATP), sunt legitimaţi la Dinamo Braşov.

Știu că sunt disponibile 100 de abonamente GRATUITE pentru elevii si studentii cu vârsta cuprinsaă între 18 si 25 de ani (sursa: brașov buzz.ro), aplică aici.

De azi 29.03, biletele pot fi achiziționate prin rețeaua Eventim sau direct din Brașov din locațiile de mai jos. Vineri 5 aprilie un bilet va costa 30 de lei iar sâmbătă și duminică 6 și 7 aprilie un bilet va costa 50 de lei.

  • Domo:        Str. Crisului nr 18.
  • Vodafone:
    • Ø Retail Store Brașov, Str. Diaconu Coresi nr. 1,
    • Ø Retail Store Brașov Real, Sos. Cristianului nr. 5, Complex Comercial Real, Stand 1,
    • Ø Retail Store Brașov Astra, Str. Saturn nr. 32,
    • Ø Retail Store Brașov Calea Bucuresti, Calea Bucuresti nr. 78A, Bl. A3,
    • Ø Retail Store Brașov Republicii, Str. Republicii nr. 53,
  • Carturesti,  Str. Piața Sfatului nr 20
  • Germanos:
    • Ø Brașov 1, Str. Republicii, Nr. 9,
    • Ø Brașov 2, Str. Zizinului, Nr. 6,
    • Ø Brașov 4, Str. Crisului, Nr. 18, Stand A14,
    • Ø Brașov 5, Sos. Cristianului nr. 5,
    • Ø Brașov 7, Calea București, Nr. 107,
    • Orange:
      • Ø Orange Shop Brașov – Str. Mureșenilor nr. 1,
      • Ø Orange Shop Brașov 2 – Str. Saturn nr. 32,

sursa: comunicat presă vânzare bilete / Sorin Toarcea

O victorie în faţa olandezilor ar califica România în play-off-ul pentru Grupa Mondială a Cupei Davis. Braşovul a mai găzduit meciul România – Belarus, în 2005, atunci când Andrei Pavel şi colegii săi au învins cu scorul de 3-2 şi s-au calificat în sferturile de finală.

March 29th, 2013|tenis|

Google și Formula 1

 

Îmi place cum Google adaugă constant chestii noi, ca răspuns direct la căutările efectuate, precum cea de mai jos:
crossfire.ro-f1-googleDuminică, m-am trezit mai târziu decât de obicei, știam că e etapă în formula 1 și căutam un live streaming online ca să pot să-l vizionez. Am rămas plăcut impresionat de rezultatul furnizat de google.

De pe smartphone, am acces rapid la bing (de la Microsoft) dar e foarte departe de Google la capitolul rapiditate și inovație.

Bravo Google !

LATER EDIT: bonus, via YouTube, faza cu Hamilton care după transferul pe o groază de bani de la McLaren la Mercedes, vrea să se oprească la pitstop tot la McLaren. Reacția prietenei sale e super tare. Link youtube pt mobile și embedd-ul mai jos:

March 24th, 2013|formula 1, sport|