photoshooting

Kiev – Ucraina atunci si acum

Valul acesta de iarnă târzie cu zăpadă masivă și temperaturi prea joase pentru o perioada de sfârșit de martie, ce au blocat zilele trecute importante capitale europene îmi trezește amintiri plăcute.

Pe un site rusesc ajuns din link în link – și să vreau să repet pașii nu-mi mai iese – dau peste imaginea de mai jos cu Kievul sub zăpadă în 25.03.2013:

copyright unknown

Kiev – copyright unknown

Amintirile plăcute vin pe seama scurtei mele vizite acolo, fiind cazat exact în hotel din fundal, Hotel Ucraina – clarificare pentru necunoscători de alfabet chirilic – ca mine de altfel. Eu am surprins următoarele 3 cadre cu 2 ani înainte (sfârșit de februarie 2011) într-o atmosferă complet diferită:

  • temperaturi de -9 grade Celsius, cu o umiditate în aer foarte ciudată pentru mine de ți se părea că sunt lejer -20 C; 
  • exact în fața intrării centrului comercial din imagine, era o scenă și zilnic se adunau manifestanți – de ordinul a 1000-2000 persoane care o puneau de o revoluție tipic Ucrainiană, alternativ unii pentru Timoshenko (ce a fost condamdată in octombrie 2011 la închisoare) iar unii care vroiau rusificarea Ucrainei. De la distanță păreau pasnici, dar nu-mi era totuna să apar eu cu aparatul în mână p’acolo…
  • în zonă, dacă scăpai de manifestanții de sus (pașnici cum am spus), apoi de poliția lor care mai făceau controale preventive și al dracului dacă înțelegeam ce vor, te luau în primire diverse dame de companie, care-și ofereau serviciile cu broșuri și cărți de vizită acolo în plină stradă, sub protecția tacită a polițailor;
  • În prima seară termometrul din camera de hotel, la intrare îmi arăta voinic +16 grade. Am dat drumul la caloriferul minuscul și am ieșit la o scurtă tură de recunoaștere. Afară după vreo oră de bântuit prin împrejurimi datorită condițiilor climatice descrise mai sus mi se blochează obiectivul (nu mai focusa deloc), iar display-ul de aparatul foto 40D  avea lag masiv. Iau rapid o cină într-un local călduros și mă întorc în camera de hotel la +17 grade, dimineața mă trezesc lăfăindu-mă în +18 C, după care schimba camera și ajung la un omenesc +20 C. Mai mult nu se putea !

crossfire.ro-export_900px_Kiev-Ucraina-02-2011-001 crossfire.ro-export_900px_Kiev-Ucraina-02-2011-002 crossfire.ro-export_900px_Kiev-Ucraina-02-2011-003

March 28th, 2013|foto, iarna, outdoor, personal|

La final de workshop fotografie culinară + feedback

Duminică, 17 martie am avut ocazia să iau parte la un workshop de fotografie culinară cu Radu Dumitrescu (GreyWolf) pe care-l urmăresc de ceva vreme online.

În diversele tipuri de fotografie pe care încerc să le abordez, după ce studiez pe cont propriu o perioadă caut apoi să intru în contact direct cu cineva care face asta într-un mod profesionist pentru că mi se pare că astfel ai acces la workflow-ul și la experiența sa acumulată de-a lungul timpului. Am fost iarna la Măgura cu Mihai Moiceanu, am experimentat luminile de studio cu Mihai Cvasinievschi și a venit rândul fotografiei culinare.

Un cadru de la curs - unde eram "asistent" Copyright (c) Luci Enescu

un cadru final de la curs – unde eram “asistent” —- copyright (c) Lucian Enescu

Cursul a fost destul de lung pentru 1 singură zi, ~5 ore, dar mi-a plăcut că a acoperit exact ce-i trebuie unui fotograf hobby care vrea să învețe exact cum lucrează un profesionist. Nu mă plâng de durata totală, doar am consemnat-o. Din punctul meu de vedere, de unele tips & trick-uri auzisem/citisem dar o reîmprospătare însoțită de alte sfaturi valoroase și exemple puctuale nu strică niciodată. În plus să parcurgi punctual fiecare etapă din modul de lucru al fotografului e un mare lucru – iar mie mi-a plăcut enorm am înțeles ce omiteam eu și am stabilit ce pot îmbunătăți; chestiile despre care s-a discutat se pot aplica la fotografie în general nu doar la cea de produs.

Pe scurt ce am apreciat:

  • fotografia cu aparatul conectat la Lightroom (mod tether); Sfat pentru Nikoniști – dacă nu se transferă imaginile capturate în Lightroom, scoateți cardul din aparat !
  • setup-ul simplu de iluminare – un softbox, bliț tip speedlight, iar pentru reflexia luminii (partea de blendă) s-a apelat la chestii absolut banale foi de hârtie albă – pentru a se ilustra abordarea economică;
  • exercițiile de a recompune tipul de iluminare din fotografiile expuse și discuția pe tema asta;
  • libertatea acordată unui voluntar de a compune cadrul final;
  • transferarea tuturor cadrelor surprinse la workshop împreună cu catalogul din Lightroom (1,3 GB !!!) către participanți pentru a putea exersa pe aceleași cadre. Soluție bună de transfer via WeTransfer.com

Radu_Dumitrescu_curs_foto_rezultat_sm

Ce ar putea fi îmbunătățit:

  • produsul culinar devenit model să fie unul mai vesel sau cu culori mai vii. Pe mine nu m-a prea atras cel prezentat;
  • menționarea în curs a necesității și/sau prezentarea pe scurt a soluțiilor de calibrare monitoare și reglarea balansului de alb pentru redarea corecta a culorilor cu colorimetru.
  • dacă se alege un voluntar (ultimul punct de sus) să se meargă până la capăt cu el. Aducerea în scenă a unei domnișoare n-a prea ajutat (vezi foto început articol vs încadrări salvate);

Nu știu câți cursanți au observat dar eu unul am ochit vreo 2-3 fotografi din categoria semi-pro care sub eticheta de fotograf amatori au încercat să fure meserie din chestiuni ce țin tot de fotografia culinară (food styling, food set-up, etc.) dar care nu făceau parte din  programă.

Fotografia retușată de mine, din cadrele realizate la workshop cu aparatul oficial.

Fotografia procesată de mine, din cadrele realizate la workshop cu aparatul oficial.

Un mare plus acord incintei-studio F64 unde s-a desfășurat cursul (ambianță + iluminare), click pentru mărire; fotografii realizate cu smartphone-ul:

www.crossfire.roWP_001522_f64_food_photography   www.crossfire.roWP_001524_f64_food_photography   www.crossfire.roWP_001521_f64_food_photography

 

Pentru cei interesați agenda cursului a fost:

1. Introducere si notiuni generale
• Prezentarea metodei de iluminare ce va fi prezentata la curs si a termenilor pe care ii vom folosi
• Avantajele unui setup minimalist
• Trenduri in fotografia culinara

2. Compozitie
• Cele 3 unghiuri principale intalnite in fotografia culinara
• Recuzita
• Sugerarea prezentei unei persoane

3. Folosirea aparatului
• Modurile de fotografiere si setari
• Modul manual si de ce ne avantajeaza folosirea lui

4. Iluminare
• Prezentarea generala a setupului si recapitularea echipamentului minim necesar
• Blende DIY
• Folosirea luminii naturale impreuna cu blitzul si posibilitatea balansarii culorii blitzului in functie de lumina ambientala

5. Expunere
• Folosirea modului manual
• Cum functioneaza expunerea
• Folosirea expunerii lungi pentru a avea detalii in umbre
• Supraexpunerea intentionata pentru a avea detalii in umbre

6. Declansare
• Modalitati de declansare a blitzului
• Avantajele fotografierii conectat la computer

7. Introducere in prelucrare
• Realizam expunerea in vederea prelucrarii
• Ce inseamna o imagine buna “din aparat”
• Ce vrem sa evitam la prelucrare.

8. Managementul imaginilor
• Bridge, Lightroom, iPhoto / Aperture

9. Prelucrare
• RAW vs JPG
• Histograma / expunere generala
• Ajustari globale si ajustari locale
• Ajustari locale in Lightroom – adjustment brush
• Prelucrarea cap-coada a unei imagini in Lightroom 4

O mică atenție

Primăvara aceasta să înflorească în mâinile tuturor doamnelor și domnișoarelor. Mă-nchin cu un La mulți ani virtual și câteva cadre:

crossfire.ro-export_800px_8-martie005

Fotografie macro realizată cu inele macro, Tamron 17-50 f2.8 și lumină naturală.

crossfire.ro-export_800px_8-martie004 crossfire.ro-export_800px_8-martie003 crossfire.ro-export_800px_8-martie002 crossfire.ro-export_800px_8-martie001

March 8th, 2013|foto, indoor, photoshooting|

O napolitană din copilărie

crossfire.ro-export_800px_napolitana_002

Din ce îmi mai aduc aminte când eram mic, tipul ăsta de napolitană era fericirea supremă pentru mine. Crema cu gust de căpșuni/zmeură cu siguranță era mai naturală atunci decât e acum. Am mai găsit în comerț acum ceva vreme așa ceva (se vând la vrac) și am luat. Gustul nu mai e același, de altă dată.

Nu știu unde se produceau atunci.

crossfire.ro-export_800px_napolitana_001

crossfire.ro-export_800px_napolitana_003 crossfire.ro-export_800px_napolitana_004

February 24th, 2013|desert, indoor, mâncare, photoshooting|

O sclipire de moment

crossfire.ro-export_700px_EYOWF_opening_ceremony_fireworks001

February 19th, 2013|outdoor, photoshooting|

Deschiderea jocurilor olimpice ale tineretului, Brașov, FOTE, EYOWF

Ce faci când e o ocazie unică la care poți lua parte ? Simplu, te mobilizezi !

Zis și făcut, fiind vorba de un eveniment care cu siguranță e cel mai important din sportul românesc din ultimii 30 de ani, desfășurându-se în spațiu Carpato-Danubiano-Pontic, am zis că merită să mă mobilizez.

Evenimentul începea oficial la 19.30, așa că de la orele 17 eram în zonă, pregățit de vânătoarea unui loc bun. Spre deosebire de VIPuri, rude sau alte persoane n-am avut nici invitație și nici nu am încercat românescul să fac rost de una. Ca și mulți alții entuziaști cutreierători de străzi de sub Tâmpa aflu la fața locului că de fapt primul rând de străzi ce înconjoară Arenele Sportive Ion Țiriac e rezervat celor cu invitație. Având timp berechet, ajung după ziduri, încercând să mă aproprii de Arenele de Tenis Olimpia. Fiind acompaniat de jumătatea întotdeauna norocoasă, găsim un loc numai bun pentru vizionare perfectă, toate astea exact la granița muritori-VIP-uri ! E vorba de o terasa de unde televiziunile neagreate încercau să relateze națiunii ce se mai întâmplă.

crossfire.ro-export_700px_EYOWF_opening_ceremony001Scot trepiedul, aparatul și tele-ul și încep să observ pregătirile și truda voluntarilor: de la așejat cu foarte mare atenție pături multicolore pe scaunele sportivilor, la repetiții de sărituri pe trambulină și spectacol de lumini:

crossfire.ro-export_700px_EYOWF_opening_ceremony002crossfire.ro-export_700px_EYOWF_opening_ceremony003Se lasă seara, începe ceremonia de deschidere, iau cuvântul unii-alții, inclusiv primul ministru, încep să intre rând pe rând intră reprezentanțele națiunilor participante (prima e Grecia – doar ei produc focul olimpic, nu?, apoi restul țărilor în ordine alfabetică, ultima fiind România).

crossfire.ro-export_700px_EYOWF_opening_ceremony004

crossfire.ro-export_700px_EYOWF_opening_ceremony005Absolut totul merge strună, organizarea pe stadion e una impecabilă; nu știu cum s-a văzut la TV dar de la fața locului se simțea că s-au străduit și și-au dat interesul, nu au fost rateuri.

crossfire.ro-export_700px_EYOWF_opening_ceremony006În așteptarea flăcării olimpice, surpind 2 elemente devenite celebre ale Brașovului: Biserica Neagră care era în plan secund, excelent iluminată și textul holywoodian BRAȘOV de pe Tâmpa. Am remarcat sincronizarea perfectă în sosirea flăcării olimpice, prestația lui Covaliu.

crossfire.ro-export_700px_EYOWF_opening_ceremony007 crossfire.ro-export_700px_EYOWF_opening_ceremony008Cum la vreo 5 metri de mine, era o baterie de artificii ce urmau a fi lansate la sfârșit de spectacol, pentru siguranță îmi iau tălpășița undeva mai sus, ca să observ artificiile de final.

crossfire.ro-export_700px_EYOWF_opening_ceremony009

Ah da, pe final INNA a încercat să susțină un concert dar potrivit urechilor mele a cam dat cu mucii-n fasole, a falsat destul, poate doar ultima melodie să fi fost interpretată la nivelul la care se aștepta lumea.

Am avut parte de forțe de ordine cât cuprinde, însă erau gentili; ambulanțele mișunau și le găseai ascunse pe străduțe laterale, pompierii la fel. Un amic mi-a zis că a numărat 36 de autocare, în parcarea de După Ziduri, autocare din care au coborât sportivii și care au fost redirecționați spre stadion.

Da, Brașovul a arătat că poate !

Terra văzută de sus de tot

Unul din avantajele social media (Twitter) combinat cu devotamentul/plictiseala unui astronaut canadian pe numele său Chris Hadfield e tocmai partajarea de conținut direct de pe Stația Spațială Internațională.

Chris_Hadfield_ISS_weightless_water

apă în impoderabilitate + astronautul

După lansarea din 19 decembrie 2012, ajuns cu bine pe ISS, astronautul transmite zilnic – pe twitter –  cel puțin 1 cadru interesant cu Pământul văzut de sus. Vom avea ce vedea pentru că va rămâne acolo sus până în luna mai 2013.

2 vulcani

2 vulcani

New York noaptea

New York noaptea

Chris_Hadfield_ISS_puffball.jpg-large     Chris_Hadfield_ISS_Richat Structure of Mauritania     Chris_Hadfield_ISS_chrisphoto6
Chris_Hadfield_ISS_chrisphoto4

 

Update: echipamentul foto folosit pentru surpinderea cadrelor este:

February 11th, 2013|outdoor, photoshooting, twitter|

My Next Door Muses – expoziție foto de portrete de la Mike Remake

Mihai Cvasnievschi, aka Mike ReMake, de la ReMake Artworks va expune colecția sa de portrete de studio cu totul speciale în perioada 18-30 ianuarie 2013 la Centrul Cultura Reduta – Brașov. Vernisajul are loc în data de 18 ianuarie, de la ora 17.00.

Am fost printre cei privilegiați și pe lângă faptul că l-am cunoscut pe Mike, am reușit să am un preview la cadrele ce vor fi expuse încă de la mijlocul lunii decembrie și am fost și la o sedință foto în studioul lui.

Ce a reușit Mike să surprindă în proiectul său, este remarcabil: a adus în studio și a obținut portrete (headshot-uri) ale unor domnișoare ce au călcat atunci prima oară într-un studio foto, iar rezultatele sunt similare celor ale unor modele profesioniste.

Ce aduce nou Mike, pe lângă cadrele propriu-zise, e tehnologia de print profesional format  88×58 cm (aproape de A1) – pe hârtie de tip fine-art –  la care a apelat via Chromatone. Portretele sunt prezentate în format monocrom iar datorită calibrării monitorului realizată în faza de post-procesare cât și datorită conversiei imaginilor din spațiul de culoare original în spațiului de culoare al printului – rezultatele sunt excelente.

Motto: “Toate fotografiile sunt memento mori. A captura o fotografie este a participa în mortalitatea, vulnerabilitatea, variabilitatea altei persoane (sau lucru). Exact prin felierea momentului și înghețarea acestuia, toate fotografiile depun mărturie neîncetatei topiri a timpului.” – Susan Sontag

Mihai_Cvasnievschi_11_A2Uneori, în căutarea inspirației, suntem orbiți de idealuri și uităm să privim la frumusețile ce se află în jurul noastru. Un artist fotograf nu are nevoie de cel mai celebru foto-model pentru a-și găsi muza și a imortaliza frumusețea feminină. Hair-stylista, ospătărița, inginera, arhitecta, directoarea de firmă, operatoarea în call-center sau studenta, participante la proiectul ”My Next Door Muses” (Vecinele mele Muze), reprezintă exemplul frumuseții descoperite în vecinătatea fotografului. Majoritatea aflându-se pentru prima dată în ipostaza de model și într-un studio de fotografiat, ”vecinele” reușesc aceleași performanțe ca ale unui model profesionist.Va invit Vineri, 18 Ianuarie, 2013, ora 17:00 la Centrul Cultura Reduta – Brașov cu ocazia vernisajului expozitie mele ”My Next Door Muses”.

Mike e are în dotare Nikon: D700 și D800 (acum are si reducere 17%), iar lentila cea mai folosită pentru aceste headshout-uri este Nikon AF 70-200 f2.8:

Mai multe despre Mike găsiți pe: site propriu, Facebook, 500px. Ne vedem la vernisaj !

UPDATE: pentru cei ce nu au ajuns, un scurt video de la media locală:

Ședință foto – CANONiști Brașov preview

Am reușit, ne-am mobilizat și am fost norocoși să avem parte de vreme bună + soare că să ne încălzim, pe alocuri. Eu zic că a fost un photoshooting outdoor reușit în Brașov, mai ales că a fost prima oară pentru mine când am participat la așa ceva și prima oară când i-am cunoscut – în persoană – pe ceilalți camarazi de arme DSLRuri*. În total am fost 3 CANONiști și un alt *ist, pe care l-am iertat și acceptat în grup pentru că a reușit să prezinte un bridge CANON + blitz 430 exII, ultimul echipament s-a dovedit extrem de util. Ne-am organizat în 2 echipe de câte 2 fotografi + un model, iar apoi ne-am tot rotit pentru a acoperi toate permutările posibile. Totul a durat cam 4h, timp ce a  inclus și o vizită tehnică – pentru hidratare și încălzire – la un local din apropiere.

N-am fi reușit fără implicarea celor 2 modele care au îndurat frigul: Alina și Elena precum și fără organizarea/implicarea lui Alex P.

Locațiile au fost: Cetățuia Brașovului și Parcul Livada Poștei.

November 12th, 2012|Brașov, foto, outdoor, photoshooting|