fotografia anului

Mugur Vărzariu locul al III-lea la categoria Portret – Pictures of the Year 2014

Mugur Varzariu a câştigat premiul trei la concursul  POYi – Pictures of the Year International 2014. Fotografia, intitulată „Untitled” („Fără titlu”) face parte din seria documentară Liderii romi, sfârșitul etniei rome, realizat de Mugur Vărzariu în 2013. Fotografia o surprinde pe Simion Filotia, o bătrână din satul Mârza (Dolj) într-o incintă care-i servește pe post de casă. Femeia de etnie romă este folosită pentru a ilustra mesajul populaţia de etinie romă din România nu are acces la servicii de sănătate.

(C) Mugur Vărzariu - locul 3 PoIY

(C) Mugur Vărzariu – locul 3 PoYi 2014

Mugur Vărzariu – Canon Explorer în 2013 (prezent la Fotogenica), e licențiat în economie. Din 2010, după 15 ani în marketing, a renunţat la job şi s-a ocupat cu prioritate de fotografie – încercând să schimbe ceva în România. Fotografiile sale au apărut în The Economist, The New York Times sau Los Angeles Times. A mai fost premiat în în 2010 de CNN, iar în 2011 a intrat în posesia „Honorable Mentions” din cadrul UNICEF Photo of the Year.

Felicitări pentru reușită ! Consider interesante următoarele 2 articole extrem de interesante cu și despre el: 1 – artistul social și 2 – omul care schimbă lumea.

Îl puteți urmări pe Mugur,

February 11th, 2014|foto, fotografia anului, inspirație|

Cele mai bune fotografii din 2012, revista National Geographic

Revista National Geographic, al cărui abonat în România sunt, a publicat top 10 ale celor mai bune fotografii ale anului 2012.

Avem o imagine din top 10 ce a fost realizată în România. Nu-i cel mai reprezentativ cadru cu România, dar dacă asta ne reprezintă acum peste hotare, ce-i poți face …

iasmina-dancing-romania-gachet-kashinsky_61668_600x450

Cadrul selectat, precum si restul imaginilor din serie – accesibile aici – au fost surprinse in Buzescu (Teleorman). Comuna e cunoscută pentru impunătoarele palate țigănești. Întreg articolul a surprins contrastele tipice din viața acestei minorități (neînțelese). Fotografie de Karla Gachet și Ivan Kashinsky.

Personal, cele mai bune fotografii – din cele 10 – mi s-au părut acestea 2:

emperor-penguins-swimming-nicklen_61666_600x450

Fotograf – Paul Nicklen – pinguini imperiali

 

tornado-north-dakota-dobrowner_61748_600x450

Fotograf – Mitch Dobrowner – tornadă pe moarte.

Pagina oficială cu cele 10 imagini selectate este aici

December 16th, 2012|foto, fotografia anului|

Cele mai bune fotografii din 2012, Reuters

În 30 noiembrie Reuters au dat publicității ceea ce ei au catalogat drept imaginile cele mai bune ale lui 2012. În total 95 de fotografii ce ilustrează 95 de povești impresionante, de pe mapamond din diverse ipostaze ale normalității vieții.

Evident, sunt cadre surprinse exclusiv de fotografi Reuters, de la un discurs al lui Obama înainte de a fi reales, conflictul din Siria, uraganul Sandy. Pe mine m-au impresionat următoarele 5:

Foto credit: ALESSANDRO BIANCHI, Roma, Italia

Foto credit: DANISH SIDDIQUI, India

 Foto credit: MINZAYAR, Myanmar

Toate cele 95 de cadre se regăsesc aici, atenție doar că unele sunt destul de explicite/sângeroase.

După ce am analizat vizual compoziția fiecărei fotografii am cautat și găsit un top al echipamentelor folosite de Reuters. Mi se pare destul de evident că nu vorbim de cadre surprinse cu cine știe ce săpunieră, sau vreun DSLR entry level, ci cu aparate și obiective de top:

Cele 2 grafice, stânga pentru aparate foto și dreapta pentru obiective cu zoom – via mathiasa.

Mi se pare interesant că topul e dominat de Canon, dar știu că ține de preferința fotografilor și poate de preferința celui de la departamentul achiziții:

December 3rd, 2012|foto, fotografia anului|

Wildlife Photographer of the Year 2012

Relativ recent, pe 17 Octombrie  au fost anunțați câsștigătorii competiției anuale Veolia Environmental Wildlife Photographer of the Year. Din 48.000 de fotografii înregistrate, artiști din 98 de țări, a fost ales prin vot cadrul surprins de canadianul Paul Nicklen, cu pinguini imperiali.

Locația cadrului: aproape de colonia de pinguini din Marea Ross, Antarctica

Echipament folosit:

Alte imagini alese la diverse categorii, sunt accesibile online aici sau dacă ajungeți în Londra, la galeria deschisă la Muzeul Național de Istorie, zilnic până la data de 3 Martie 2013.

 

Un alt cadru care îmi place enorm e cel al Annei Henly, câștigătoare la categoria Lumea în mâinile noastre

November 26th, 2012|foto, fotografia anului|