Ariel

About Ariel

This author has not yet filled in any details.
So far Ariel has created 526 entries.

Cetatea Rupea renovată – impresii și fotografii

crossfire.ro-export_700px_Ceteatea_Rupea019Renăscută ca o pasăre phoenix, după circa 3 ani de lucrări de renovare Cetatea Rupea (județul Brașov), link gMaps şi-a (re)deschis porţile turiștilor exploratori. Construcția originală e una impresionantă, fiind ridicată pe un masiv de bazalt; prima atestare documentară fiind din anul 1324. Cetatea fortăreață e compusă din 3 incinte, foarte ușor observabile după ce șe ajunge – pe jos – la nivelul superior:

  • cetatea de sus care este cea mai veche construcție;
  • cetatea de mijloc;
  • cetatea de jos;

Dacă ar fi privită din zbor, Cetatea Rupea are forma unei spirale (cochilii de melc).

Programul de vizitare e – zilnic 10.00 – 20.00 (era pe ușa). Bilet: adulți 10 lei, iar pentru cei sub 18 ani (copii ! – tot de pe afișul de la intrare)  5 lei.

Ce e bine:

  • drumul complet refăcut și asfaltat, până sus la cetate; După ce ajungeți în zonă, vă puteti ghida vizual ca să ajungeți spre vârf, dar cel mai simplu drum atunci când veniți dinspre Brașov este să ocoliți orașul complet pe DN 13 și să urcați pe drumul nou asfaltat. Faceți dreapta pe aici și apoi direct spre cetate. La momentul publicării articolului, drumul de acces de care vă povestesc nu apare ca rută viabilă pe gMaps !
  • 2 parcări mari, încăpătoare chiar și pentru autocare. fără taxă de parcare !
  • băncuțe pentru odihnă.
  • nu există taxă foto / video ! (știu, pare ciudat)
  • absolut orice incintă/turn se poate vizita pe interior;
  • am văzut niște info-chioșcuri înfoliate. Cred că vor fi instalate în curând și vei putea afla mai multe informații în timpul vizitei, nu doar de pe panourile montate pe clădiri.
August 20th, 2013|Rupea, Transilvania, turism|

Cetatea Rupea – preview

Mâine voi publica impresii și fotografii cu Cetatea din Rupea, pe care am vizitat-o de curând, după ce a fost refăcută și repusă în circuit turistic. Imaginea e surprinsă de pe DN13.

crossfire.ro-export_700px_Ceteatea_Rupea020 Canon 40D | Canon 24-70 f2.8 (I) | hand grip

 

GPL-ul auto vs GPL pentru aragaz – inventivitatea unora nu are limite

Am dat peste următoarea campanie de informare în timp ce așteptam cuminte la o spălătorie auto din cadrul unei benzinării multinaționale. M-a pus un pic pe gânduri din moment ce nu am înțeles din prima cui se adresa, dar apoi m-am luminat.

Din moment ce se explică diferențele între GPL-ul folosit de autoturisme și GPL-ul folosit în buteliile pentru gătit îmi e clar că s-au găsit meseriași care au zis ceva de genul lasă frățicule, îți reumplu eu butelia cu ceva mai ieftin, că doar e tot gaz, și ală arde !

Eu unul m-aș fi calmat instant dacă mi-ar fi spus cineva doar atât: butelia de aragaz e proiectată pentru o presiune de 10 bari (practic în ea rămâne o presiune de aproximativ 7,5 bari, la plecarea către punctul de vânzare), pe când instalația de GPL de pe mașini (și sistemul de încărcare din benzinării) e proiectată să funcționeze la 15 bari. Cei 5 bari diferență, relativ la cei 10 ai buteliei de aragaz reprezinta un plus de 50%. Diferența de presiuni e prea mare – riscul cel mai mare e să se fisureze butelia de aragaz în timpul încărcării clandestine și să devină un obiect autopropulsat, necontrolat care distruge tot ce prinde în cale. Cireașa de pe tort ar fi – în cazul nefavorabil dar probabil – în care mai prinde și o scânteie și se produce o mică explozie.

crossfire.ro-investeste-in-siguranta-ta

August 19th, 2013|plaiuri mioritice|

Femeile’s mai inteligente

o zice un maestru – Harry Belafonte în piesa Man Smart (Woman Smarter), cu versurile detaliate aici.

Poate vă e mai cunoscută piesa cu banana.

August 18th, 2013|status|

Confesiuni din paradis. Paradisul Acvatic

De vreo 2 săptmâni bune, mi-am reactivat abonamentul la complexul brașovean numit Paradisul Acvatic. Cu o cadența bine definită, la fiecare a doua zi, dimineața merg la bălăceală în bazinul olimpic. Observațiile mele sunt următoarele:

crossfire.ro-export_700px_paradisul_acvatic_brasov_seara001

Categoria diverse:

  • Am băgat de seamă că la intrare, pe ghișeul de la recepție, e un afiș care indică ceva de genul azi nu funcționează bazinul exterior cu apă fierbinte. E așa de vreo 7 zile. (similar cu gluma clasică de la frizerie mâine tundem gratis!);
  • Am văzut destule pițipoance-n devenire care înotau în bazinul olimpic, cu ochelari de soare pe cap! Părinții le urmăreau grijulii.
  • De dimineața până-n ora 13-14, nu am văzut femei bune la înotat.
  • Chiar și dimineața, coada la accesul în incintă e destul de mare. Un business bun.
  • Femeile care-s machiate strident, cu toate că vin să înoate și au costume de baie mai deosebite sau în culori turbate, sunt urâte cu spume.

August 17th, 2013|Brașov, diverse|

Film: Assault on Wall Street (2013)

Din trailer părea un film care promite, mai ales că joacă tipul ăla dur – Dominic Purcell – care a jucat și-n Prison Break. Filmul Assault on Wall Street (2013) marketat ca fiind thriler / dramă e mai mult dramă. Prima parte a filmului e destul de plictisitoare, apoi devine previzibil, dar deprimant.

Actorul principal, e un fel de Steven Segal, care nu bate ci împușcă. Per total foarte slab. Eu i-am dat 4/10.

August 15th, 2013|filme|

Cum se stinge un incendiu în Canada

Cam așa:

E vorba de un incendiu rezultat în urma unei coliziuni camion – utilaj de lucru. Autostrada Trans-Labrador, e parțial din pietriș (ca pe video), conectează locații rătăcite pe harta Canadei, iar datorită locației inaccesibile și izolate a accidentului, în caz de incendiu se trimite un avion cisternă. De regulă se deversează un amestec de apă + spumă (pentru eficacitate maximă la stingere). Suprafața ce poate fi acoperită de o deversare controlată e aproximativ suprafața unui teren de fotbal.

Avionul cisternă = water bomber, despre care puteți afla mai multe aici (youtube, 6 minute)

August 15th, 2013|de prin lume, video|

Food photography – I

Niște brioșe delicioase cu rubarbă (in DEX e acceptat și termenul de rabarbăr, cel puțin eu așa cunosc planta asta din copilărie). Maestrul bucătar care le-a pregătit + o serie de alte delicatese, n-am fost eu, ci un foarte bun prieten. Cine va inventa fotografia sau video cu gust/miros va fi considerat un geniu, iar atunci fotografiile de mai jos v-ar lovi într-un punct extrem de sensibil.

crossfire.ro-export_700px_simple_tasty_food_be_LE001

crossfire.ro-export_700px_simple_tasty_food_be_LE002

crossfire.ro-export_700px_simple_tasty_food_be_LE003

crossfire.ro-export_700px_simple_tasty_food_be_LE004

Așa bune au fost, că-n 2 zile le-am exterminat.

Fotografii realizate cu  Canon 40D, bliț Canon 430 EXCanon 24-70 f2.8 (I), hand grip-ul despre care am mai pomenit aici. Am avut niște suprafețe albe (improvizații) cu care am mai concentrat lumina spre anumite puncte. Ansamblul cântărea destul de mult.

August 14th, 2013|food photography, foto|

Electrica Distribuție Transilvania Sud compartament de monopol

O dată la fiecare 5 ani, potrivit reglementărilor ANRE, trebuie înlocuite aparatele de măsură (contoarele); se instalează unul nou, iar cel vechi se trimite la verificat/calibrat. Procedura e gratuită, și este realizată de compania care face distribuția energiei electrice, FDEE Electrica Distribuție Transilvania Sud SA (pentru zona asta).

Chiar dacă zic că știu legislația î domeniu, în toată chestia asta, 2 lucruri mi se par mie românisme:

1) eu am contract cu o societate de furnizare, care cumpără energia de la producător și îi plătește transportatorului / distribuitorului o taxă pentru chestia asta. Locuind într-un bloc de pe vremea lui Ceasșcă, contorul e la mine în casă; Ca să-mi fie furnizată energie electrică, practic sunt obligat să le ofer accesul celor care dețin aparatul de măsură (distribuitorul), când vor ăia, fără să am vreo relație contractuală directă cu ei;

2) trăind în țărișora asta, implicit ești privit ca un hoț, tocmai de cei care depind de tine. Practic și democratic ai voie să schimbi furnizorul dacă găsești pe unul să te accepte (să zicem că procesul e similar cu portarea dintr-o retea GSM în alta) dar distribuitorul e un monopol pe zonă și tot cu ală rămâi de gât agățat. Problema 2 e că exercitându-și monopolul deținut, distribuitorul decide unanim ce vrea să facă și vine cu japca la tine, când vrea mușchiul lui fară un minim de notificare.

Ieri, luni 12.08, pe la orele 10 un Dorel cu puteri de ninja trece de interfon (o fi având ceva pregătire de shaolin, că n-a sunat la mine) și începe să bubuie-n ușă. Îi zic vreo 2 în gând și-l las în pace, că doar nu așteptam pe nimeni. Urcă și la alte etaje și apoi revine. Îmi dau seama că poate e ceva ce mă privește, îî deschid și mă anunță că el vrea să schimbe contorul. Îi explic că nu-s eu cel care deține contractul de furnizare și nici rudă cu acela, el îi dă inainte mai să-mi decupleze siguranțele.

Îl întreb discret ce plm face la ora asta fără o notificare în prealabil, dar nu-mi răspunde. Pe mine m-a găsit acasă, dar de la alți 2 vecini s-a întors cu buza umflată, tot el, de parcă oamenii ăia trebuie să stea acasă să-i primească pe ei. Îmi cere să-i aduc un scaun, pe care să se suie, că deh, gândire de comunist (Dorelul era trecut de 60 ani) + monopol. N-au auzit de scară cu 3 trepte, pe care ar folosi-o orice meseriaș din orice țară din EU, mai ales că dpdv al secutirății muncii e obligat să folosească obiecte dedicate, nu improvizații. Treacă de la mine și asta, se suie, încălțat pe scaunul care i-l ofer, începe să deșurubărească contorul, o parte din sigilii le aruncă nonșalat pe casa scării, o parte mi le aruncă într-o debara iar un capac mi-l dă în mână sa-l arunc eu la coș. OberDorel-ul ce-l acompania, se ocupă de partea de hârțogăraie, completează și mă pune să semnez Ordinul de serviciu și Comanda de înlocuire periodică, datate cu 09.08 (vinerea).

N-am reușit să mă cobor la nivelul lor, dar:

  • pentru numărul și seria de contor nou montat a trebuit să-i cred pe cuvânt;
  • seria sigiliului iar au trecut-o direct fără să-mi dea să confirm; (cine nu știe că dacă vin în control și prind altă serie de sigiliu decât cea care o au ei în acte iar se uită la tine ca un infractor !)
  • partea ce mai tare, au rotunjit în sus index-ul de pe contorul vechi (085159,3 > 085160) și au rotunjit în jos index-ul de pe contorul nou (00..11,6 > 00..11,0), săracii.
  • 1 kW e vreo 0,5 bani !

Am zis că a fost gratis, nu ? (curățenia a trebuit s-o fac eu)

Multumesc Electrica Distribuție Transilvania Sud !

LE: seara târziu, în timp ce multe electrocasnice erau în uz, observ că fluctuează tensiunea foarte mult la spot-urile din baie. Pe hol, unde e contorul montat, fiind întuneric observ niște flame/scântei iar când mă apropiu de el, aud zgomotul creat de mici arcuri electrice – cauzate de contact imperfect. Siguranțele sunt unele automate, dar cu înfiletare. Când am atins-o pe una, a picat alimentarea-n toată casă. Am determinat ulterior că Dorelul nu strânsese bine siguranțele, și le mai montase și aiurea. Am sunat să-i fac reclamație, că putea să sfârșească tragic cu incendiu/moartea cuiva. Tipic românesc, distribuitorul mi-a dat flit și m-a trimis la furnizor, că cică acolo e departamentul contoare.

Am fost ocupat, dar nu o să rămână așa !

 

August 13th, 2013|păcat că's locuite|