A venit acel moment al anului, când la Brașov se organizează Festivalul dedicat berii – Oktoberfest. Anul acesta Oktoberfestul a început în 4 septembrie și se va desfășura timp de zece zile – până pe 14 septembrie ! Locația e cea  consacrată –  Arena liceului sportiv. Dacă nu mă înșel, după cele auzite la deschiderea oficială direct de la organizatori, evenimentul acesta din 2014 ar fi 6-a ediția din istoria brașoveană a festivalului.

Un ochi critic ar nota următoarele referitor la întreg evenimentul:

  • parada a fost și nu a fost paradă. Mă explic: frumos cu cai, fanfară. Spre deosebire de ce am văzut în Bavaria, la noi trăsurile au fost folosite pentru “căruțatul” politicienilor și al sponsorilor. Doar trăsura Ciucaș aducea a ceva bavarez, cu steagurile alb-albastre și butoaie de bere. Fetele de aici, foarte drăguț, invitau lumea gură cască de pe stradă cu “haideți la Oktoberfest!”
  • cel mai mare cort de până acum din România – care e bine că nu se va mai simți așa de tare mirosul de fum. Anii trecuți incinta era formată din mai multe corturi unite. Să zicem că amprenta la sol e relativ aceeași, volumul interior a crescut considerabil;
  • design interior plăcut, am remarcat atenția la detalii cu care a fost împodobit totul;
  • mi se pare că sunt mai multe zone pentru servirea mâncării și case unde se înregistrează comanda, față de anul trecut. 50% sunt produse și servire Sergiana și 50%, produse și servire LeFruMarin.

  • “căruțatul” politicienilor și al sponsorilor: l-am remarcat pe eternicul președinte al CJ Brașov însoțit de deputatul de Brașov – Petre Roman. Nu l-am văzut deloc pe primarul Scripcaru care în alți ani era la datul cep-ului. Din sponsori, pe mine m-au surprins neplăcut 3 – Sergiana și LeFruMarin făceau lobby prea intens ca lumea să vină la propriile zone de servire a mesei (și cele 2 trăsuri erau una după alta), niște habarniști de la KanalD care-și făceau lobby la agresiv la o nouă emisiune ce se va difuza în curând – Discoteka – care evident este cu și despre Oktoberfest (NOT!)
  • au fost construite niște balcoane în capetele cortului. Din interior arată bine, dar sunt pentru VIPuri / sponsori, deci ție ca om de rând nu te prea ajută cu nimic.
  • în jurul cortului principal, cu permisiunea organizatorilor s-a instalat un adevărat bâlci autohton: dacă nu te satisface berea, ai la alegere vin la vrac sau de ce nu țuică locală frumos ambalată (wtf ?). Unul din sponsori (cred) e Jagermeister. O fi vreo tradiție bavareză de care nu am auzit eu trotilarea bere/jager…
  • Ca și aspect culinar trecerea de la wurști la faimoșii mici (marcă autohtonă românească deja recunoscută de UE) a fost considerată insuficientă, așa că există o mare varietate de mâncăruri – de la pește servit de Doripesco, la pui la rotisor, ceaun, ciorbe. La capitolul deserturi, din nou stăm bine.
  • În spiritul de bâlci autentic aveți la dispoziție vreo 2 corturi pentru căciuli de blană (din alea cum purta Ceaușescu când a fost mitraliat – ca deh, e la modă), tricouri de toate tipurile și ceva “bijuterii”.
  • prețurile mi se par un pic mari, mai ales că meniul de weisswurst nu e servit cu muștarul tradițional dulce ci cu unul banal românesc.
  • zona din jurul cortului principal putea fi mai bine pregătită, era un pic de glod transilvănean …

crossfire.ro-export_800px_Oktoberfest2014_011

crossfire.ro-export_800px_Oktoberfest2014_014

Unul din balcoanele cortului cu numele sponsorilor ale căror mese sunt sus.

crossfire.ro-export_800px_Oktoberfest2014_015

Anul acesta am reușit să ajung a deschiderea oficială, care a pornit tocmai de la Primărie, din centru, a urcat pe strada Mureșenilor, a trecut pe sub poarta Schei și apoi direct în cort – unde s-a dat cep la butoiul de bere. În imagini totul arată așa:

crossfire.ro-export_800px_Oktoberfest2014_001

crossfire.ro-export_800px_Oktoberfest2014_002Coloana escortată de Poliție, cu tot cu trafic temporar restricționat s-a îndreptat apoi spre sensul giratoriu de pe strada Lungă și a început urcarea pe lângă Rectorat spre Șchei:

crossfire.ro-export_800px_Oktoberfest2014_003

crossfire.ro-export_800px_Oktoberfest2014_004Cu mare fast au trecut apoi pe sub Poarta Șchei:

crossfire.ro-export_800px_Oktoberfest2014_005

crossfire.ro-export_800px_Oktoberfest2014_006

crossfire.ro-export_800px_Oktoberfest2014_007

 

Și apoi direct în cortul gigant:

crossfire.ro-export_800px_Oktoberfest2014_008

crossfire.ro-export_800px_Oktoberfest2014_009

crossfire.ro-export_800px_Oktoberfest2014_010

crossfire.ro-export_800px_Oktoberfest2014_012

crossfire.ro-export_800px_Oktoberfest2014_013

 

Oare se va reuși depășirea volumului de bere din anul trecut ?

Pagini oficiale unde găsiți programul pe zile și detalii legate de OKTOBERFEST Brașov: oktoberfestromania.ro și facebook.com/OktoberfestBrasov