Luând orașul la pas am constat o chestie interesantă ce denotă o lipsă de coordonare instituțională la Brașov și o lipsă a verificării lucrărilor solicitate terților – totul fiind realizat din fonduri publice. Mă explic:
Pe bulevardul Griviței, la trecerea de pietoni din dreptul magazinului Onix erau de ceva vreme 2 gropălane mari care făceau buba la mașini. După ce am ajuns să mă învăț să fiu atent și la oameni și la gropile de pe trecerea de pietoni, i-am surprins pe niște lucrători de la marcaje rutiere care refăceau vopseaua aceea roșie de pe trecerile de pietoni. Gropile de care ziceam (gropi, nu denivelări – să fim clar înțeleși) nu erau reparate iar meseriașii de care aminteam mai sus le-au vopsit și în interior, astfel că de abia mai recunoșteai cavitatea. N-am poze din acestă etapă, că eram șofer.
La vreo săptămână distantă după vopsire, au venit alții și au realizat obturațiile necesare. Acum locația arată așa (vezi petele negre).
Aspectele care mi-ai trecut prin cap referitor la problema de mai sus, ar fi:
- cei din Primăria Brașov sunt chiar așa de incapabili să gestioneze o situație banală ? Adică dai OK-ul la vopsire și apoi dai OKul la asfaltare ?
- asfaltarea după vopsire (sau mai corect peste vopsea) e clar făcută de mântuială; adică e clar că doar au umplut găurile din drum cu asfalt (peste vopsea) și n-au mai venit cu o operațiune de frezare. I-am văzut pe cei cu camionul cu asfalt, dar n-am asistat efectiv la operațiunea în sine. Am dubii că au curățat în vreun fel gropile și de aici rezultă că durabilitatea lucrării plătite în final de contribuabil e mult redusă.
- a semnat cineva din partea Primăriei, în condițiile astea, procesul verbal de predare-primire a lucrărilor și a dat bun de plată ?
Firma care execută lucrările de vopsire carosabil e Comprest SA Brașov. Pe camionul portocaliu, în care duceau asfaltul, mi se pare că scria Vectra Service.
Împotriva celor de la Comprest mai am de completat și că au dat iar cu mucii-n fasole și în altă ocazie, tot recentă. Cu surle și trâmbițe au anunțat că și-au achiziționat o maşină automată care curăţă marcajele de pe străzi. Cred că le-a scăpat din vedere că tot e nevoie de un Dorel s-o manevreze, care trebuie școlit și supervizat. Mă pot înșela, dar cred că au pus direct mașina-n funcțiune și au realizat ajustări/reglaje pe parcurs, ca în multe alte cazuri din RO; de aceea, prin centrul civic, între liceul Meșotă și sensul giratoriu din față de la Hidro – au dispărut marcajele vechi dar cu ele și o parte bună din asfalt. Nu arată chiar ca frezat totul, dar cei 2500 de bari au cam făcut prăpăd și oricum e nevoie de frezare și asfaltare. Prin alte locuri am văzut că le-a ieșit mai bine, fără alte daune. Mă întreb retoric, pentru serviciile prestate (cele din centrul civic) au primit bani sau au dat bani la bugetul municipal ?
Poate să cureţe orice timp de vopsea, de la cea simplă, până la cea termoplastic, adică marcajele cauciucate care rezistă şi mai mult în timp şi singura soluţie pentru a le îndepărta era frezarea asfaltului, însă, astfel se strica şi carosabilul şi trebuiau făcute alte reparaţii. Poate curăţa 5 metri pe oră, iar timpul maxim pentru curăţarea unei treceri de pietoni este de două ore şi jumătate“ , – citat din articolul din Adevărul.
Legat si de prima poza din post, ca se intind cu marcajul inca 5 metrii pe trotuar, acum 2 saptamani am facut accident. Ca doamna din fata mea a pus frana brusc ca a vazut pe trecere pe cineva, cand aia era pe trotuar de fapt. Si ghici cine e de vina?