Monthly Archives: March 2014

Revoluția organizării și a bunului simț se lasă așteptată – episodul 4 – ANPC Brașov

Fiind miercuri, revin cu un nou episod din experiențele mele cu morile de vânt. Azi ating un subiect și îi am în vizor pe cei e la fostul OPC – mai nou ANPC Autoritatatea Națională pentru Protecția Consumatorilor.

După episodul anterior (ep. 3), am decis că merită să cer o audiență unde să încerc măcar să obțin niște răspunsuri la problemele care mă priveau direct, în legătură cu speța pentru care contactasem inițial OPCul și care era încă nerezolvată. Despre speța în sine nu intru în detașii acum. Audiența confimrată de la orele 10:00; Cu bun simț apar la sediul ANPC Brașov cu vreo 10 minute înainte de ora fixată (am găsit loc de parcare mult mia repede decât estimasem). De la secretariat mi se spune că trebuie să aștept că persoana nu este în biroudar vine până la ora 10.00. În timp ce așteptam cuminte pe hol, o văd pe secretară că se duce direct în încăperea unde își avea biroul doamna respectivă, intră-iese rapid, fiind urmată la scurt timp de o altă persoană. Era 09:55 și ambele persoane ies pe holul casei scărilor la un fum și o cafă. Se face 10:05, doamna se întoarce în biroul ei, iar secretara de mai sus vine să mă anunțe că acum pot fi primit în audiență !

Prin astfel de manevre poate fi caracterizat respectul funcționarului numit în funcție pe baza apartenenței politice; sunt de acord că nu trebuia să fiu primit în audiență de la 09:50 dacă respectiva persoană avea orice fel de altă treabă de îndeplinit, dar atitudinea atât a secretareai cât și a sefei adjuncte eu unul am interpretat-o ca un dispreț total. Oricum, din conversația avută pentru speța mea am constatat că doamnei îi lipsesc noțiunile cele mai de bază pentru înțelegerea limbii române și deci interpretarea corectă și normală a unei legi în baza cărora eram îndreptățit să mi se facă dreptate.

Răspunsul doamnei director referitor la nefolosirea limbii române cu diacritice în răspunsul oficial m-a făcut să zâmbesc – a invocat probleme tehnice la singurul PC folosit de inspectorii pentru redactarea scrisorilor răspuns. I-am spus că necunoașterea legii precum și invocarea nerespectării ei indiferent de motive nu te absolvă de nici o vină dar cu spatele asigurat politic mi se pare evident din atitudinea dânsei că oricum nu va schimba nimic pentru a corecta astfel de deficiențe.

Bonus: așa arată un sistem de depozitare a dosarelor anterioare trecute prin mâna unora de la OPC / ANPC Brașov. Locația este pe casa scărilor (holul de acce) dintre etajele clădirii. Oricine poate ajunge acolo si deschide / sustrage date ale diverșilor cetățeni care au apelat la OPC, date precum nume, prenume, serie și număr CI, adresă și poate chiar număr de telefon.

ANPC_Brasov_arhivare_crossfire.ro

March 12th, 2014|de evitat, diverse|

Bătălia primăverii surprinsă in imagini

Nu, nu e vorba despre Ucraina, Rusia, Venezuela, Siria sau alte zone calde de pe glob. În următoarele cele 3 imagini am încercat să surprind bătălia anuală, bătălia iarnă-primăvară, lupta reînnoirii. Chiar dacă pare din alt film, imaginile de mai jos au fost surprinse în aceeași zi / tură foto cu cele de aici, când era ceață cam cu 30 -60 de minute înainte.

crossfire.ro-export_800px_spring_war001

Trebuie să recunosc: am vânat un pic locația, dar n-a fost așa greu: am găsit o zonă însorită și am studiat atent cum cade lumina, m-am bazat pe trepied și gata.

March 11th, 2014|foto, iarna, natură|

Ghidul suprem pentru asortarea cămășilor cu cravatele

Nu știu pentru voi, dar pentru mine un astfel de ghid de asortare a cămășilor cu cravatele, mai ales pentru materialele cu modele e un plus valoare.  Din parcurgerea lui am reținut că întotdeauna cravata trebuie să fie mai închisă decât cămașa și că trebuie evitate asocierile de modele/culori care pot activa atacuri de epilepsie chiar și pentru cei perfect sănătoși.

learn_how_to_match_shirts_and_ties_hosted_crossfire.rovia Beckett Simon – How to Match Shirt and Tie Patterns

Bonus de final, dacă

March 10th, 2014|de la alții|

Preview la Desertul de duminică – brioșe cu ciocolată – food phtotography

Cum probabil ați văzut de pe contul meu de instagram, în ultima vreme am avut în teste un telefon Nokia 1020 pentru că îmi dorisem să testez performanțele unui asemena telefon – cu ceva similar din articolul anterior cu brioșe.

Mai jos 2 poze de teasing, direct din OTP.

crossfire.ro-export_800px_mixed_muffins_001

crossfire.ro-export_800px_mixed_muffins_002

 

Va urma !

March 8th, 2014|diverse|

9 sfaturi pentru securitatea voastră și a datelor pe internet (infografic)

Din infograficul de mai jos eu unul am început să folosesc – pentru acele cazuri când e nevoie și când nu vreau să rămână undeva în istoria google ce-am cautat – motorul de căutare DuckDuckGo. Se bat cu pumnul în piept că orice căutare rămâne anonimă și nu realizează ei în spate profilul căutărilor tale ca apoi să te invadeze cu reclamă targetată. Mi se pare stupid logo-ul și numele dar nici cu alții nu-mi e rușine.

La capitolul browsere am migrat de ceva vreme pe Chrome, datorită emailului care-mi permite atașare rapidă (drag&dro) dar nu am uitat de prima dragoste serioasă (Opera)  și mă gândesc serios să revin. Mi se pare mai rapid Opera în multe privințe, iar cache-ul de la Chrome e cam problematic.

March 6th, 2014|de prin lume|

Revoluția organizării și a bunului simț se lasă așteptată – episodul 3 – ANPC Brașov

Fiind miercuri, revin cu un nou episod din experiențele mele cu morile de vânt. Azi ating un subiect și îi am în vizor pe cei e la fostul OPC – mai nou ANPC Autoritatatea Națională pentru Protecția Consumatorilor.

Intro-ul necesar acestei postări este umrătorul: anterior Crăciunului, transmit via email o reclamație către ANPC Brașov. Cine nu știe, din Brașov se realizează coordonarea pentru Regiunea Centru, aici fiind sediul  Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea Centru ce are în subordine comisariatele din județele Brașov, Covasna, Harghita, Mureș, Sibiu, Alba. Brașovul are statut dualist, putând fi contactați via email prin 2 adrese diferite brasov@opc.ro și reclamatii.brasov@opc.ro. Prima e pentru Comisariatul Regional, a doua pentru cel județean.

Revin, trimit email cu solicitarea prima oară în 17/12/2013. După câteva zile, neprimind nici un număr de înregistrare,

March 5th, 2014|de evitat, diverse|

Situația pădurilor România, Europa, planetă

Potriit ultimelor informații oficiale reunite de Google şi Universitatea Maryland din Statele Unite, Pământul a pierdut nu mai puţin de 2,3 milioane de kilometri pătraţi de păduri între 2000 şi 2012. Cifrele aruncate așa nu pot spune mult dacă nu e indicat un procent sau un termen de comparație. De exemplu potrivit acelorași date, România are 7,9 milioane de hectare de pădure deci 79.000 km pătrați. (1 ha = 0.01 km pătrați). Tăierile de păduri, la nivel mondial au atins cote alarmante. Chiar dacă mulți (ca să nu zic toți) au auzit de efectele accentuate ale încălzirii globale prin defrișări, umanitatea aleargă după profit rapid și distruge natura.

romania_tree-cover-statistics_crossfire.ro

Și la noi, din alte surse, s-au stabilit că prejudiciile au fost imense ( > 5 miliarde de € ).  Sectorul forestier român, potrivit aceluiași studiu – a fost  estimat că ar produce 1,7% din PIB; potrivit unor date oficiale vechi de prin 2006, în acest sector lucrau (cu forme legale) peste 151.000 de persoane.

deforestation-2000-2012_crossfire.ro_RO

Pe hărțile de mai sus și din continuare, cu albastru apar pădurile

March 4th, 2014|de la alții|

Fotografie subacvatică – experienețe din țări îndepărtate

Săptămâna trecută a fost una dificilă pentru mine, de unde și articolele mai puține și prezență mai redusă online. N-am avut weekend, participând la un curs care m-a cam stors de ce puteri mai aveam înmagazinate. Cu ocazia asta am avut o revelație despre turismul brașovean… Acum, în seara zilei de luni tot căutând metode de deconectare de la fluxul de probleme absolut normale din viața de zi cu zi m-am oprit asupra unor amintiri din concediul de vara trecută. Atunci  apelând parcă la latura de explorator – am cutreierat o oarecare distanță cu mașina prin Europa. Vizitând unul din amicii mei, tot pasionat de fotografie și descoperind carcasa subacvatică ce o avea nefolosită am decis împreună că trebuie s-o punem la încercare. Husa subacvatică în cauză era ceva similar cu aceasta și arăta cam așa:

crossfire.ro-export_800px_underwater_Zurichsee_gear002

crossfire.ro-export_800px_underwater_Zurichsee_gear001Partea interesantă vine acum, când am decis ce aparat băgăm la apă.

March 3rd, 2014|foto, subacvatică|

Management deficitar la un hotel din Poiana Brașov

Zilele astea particip la un curs ce are loc la un hotel văzut bine, în Poiana Brașov.  Nu dăm nume, c-așa e în tenis. În paralel mai are loc un alt curs, în altă sală, deci sunt ceva oameni implicați.  M-au frapat / deranjat următoarele 2 chestii, dar mi-am dat seama că nu prea ai cu cine să discuți nemulțumirile la modul în care s-ar putea rezolva.

Cele 2 săli de conferință au între ele sala restaurantului. Aseară, după vreo 2h de curs, ce se gândesc angajații hotelului să facă ? În timp ce lumea era la curs, ei se apucă de mutat/aranjat mesele și scaunele din restaurant, cu hâșâieli, zgomot. Total vreo 20 de minute. Bonus era că la capitolul comunicare verbală și coordonare, unde oamenii ăștia se credeau în peșteră, adică mai urlau unii la alții gen adu băi aia…

Da, și noi vrem să facem turism.

March 1st, 2014|de evitat|