Îmi place să cochetez cu fotografia macro; în primul rând reușesc să văd ceea ce e în fața ochilor dar e oarecum ascuns de o limitare fizică (optică) a ochiului uman. Apoi setup-ul meu e mai complicat decât o simplă lentilă de macro și la îndemnul unei persoane care de vreo 30+ de ani face și mănâncă fotografie pe pâine, am redenumit un pic conceptul în micro-macro (µMacro).
Prima imagine concept apărută aici pe blog a fost cea cu vârful de pix. Au urmat apoi niște detalii de la o căpșune, care și acum mi se par de domeniul fantasticului. O ultimă reușită, confirmată public să-i zic așa, a fost o serie de fotografii cu apa minerală pe care promit o să le dataliez mai mult într-un articol viitor.
Acum, despre chibrit – acel obiect necesar pentru aprinderea focului care se aprinde prin frecare. Dacă nu știați, cuvântul a ajuns a ajuns în limba română de la turci (kĩbrĩt), iar în țările arabe veți putea recunoaște forma arabică kabrit. Materialul ușor inflabamil de pe gămălia bețișorului de lemn nu este decât o pastă pe bază de clorat de potasiu, solidificată. Prin frecarea gămăliei de o suprafață mai denivelată – pe bază de fosfor roșu are loc aprinderea miraculoasă. Inițial s-a utilizat și fosfor alb dar s-a determinat că ar fi cam toxic și nu face bine la afacere, tot scăzând numărul cumpărătorilor.
Imaginile sunt surprinse cu lumină continua | Canon 40D | Canon EF 70-200mm f/4L IS | cuplat cu un obiectiv antic de la Minolta | trepied.
Imaginile sunt surprinse cu lumină continua | Canon 40D | Canon EF 70-200mm f/4L IS | cuplat cu un obiectiv antic de la Minolta | trepied.
Bonus am descoperit un slow motion de 4000 cadre pe secundă cu aprinderea unui chibrit. Superb !
Ce e în a patra fotografie?
În a patra fotografie e suprafața denivelată de pe cutia de chibrit, pe care se freacă chibritul pentru aprindere.
Cu ochiul liber nu se prea vede, dar denivelările există.