crossfire.ro-export_700px_Ceteatea_Rupea019Renăscută ca o pasăre phoenix, după circa 3 ani de lucrări de renovare Cetatea Rupea (județul Brașov), link gMaps şi-a (re)deschis porţile turiștilor exploratori. Construcția originală e una impresionantă, fiind ridicată pe un masiv de bazalt; prima atestare documentară fiind din anul 1324. Cetatea fortăreață e compusă din 3 incinte, foarte ușor observabile după ce șe ajunge – pe jos – la nivelul superior:

  • cetatea de sus care este cea mai veche construcție;
  • cetatea de mijloc;
  • cetatea de jos;

Dacă ar fi privită din zbor, Cetatea Rupea are forma unei spirale (cochilii de melc).

Programul de vizitare e – zilnic 10.00 – 20.00 (era pe ușa). Bilet: adulți 10 lei, iar pentru cei sub 18 ani (copii ! – tot de pe afișul de la intrare)  5 lei.

Ce e bine:

  • drumul complet refăcut și asfaltat, până sus la cetate; După ce ajungeți în zonă, vă puteti ghida vizual ca să ajungeți spre vârf, dar cel mai simplu drum atunci când veniți dinspre Brașov este să ocoliți orașul complet pe DN 13 și să urcați pe drumul nou asfaltat. Faceți dreapta pe aici și apoi direct spre cetate. La momentul publicării articolului, drumul de acces de care vă povestesc nu apare ca rută viabilă pe gMaps !
  • 2 parcări mari, încăpătoare chiar și pentru autocare. fără taxă de parcare !
  • băncuțe pentru odihnă.
  • nu există taxă foto / video ! (știu, pare ciudat)
  • absolut orice incintă/turn se poate vizita pe interior;
  • am văzut niște info-chioșcuri înfoliate. Cred că vor fi instalate în curând și vei putea afla mai multe informații în timpul vizitei, nu doar de pe panourile montate pe clădiri.

Ce nu e bine și ar merge îmbunătățit:

  • coșuri de gunoi nu sunt decât la ieșire, în parcare;
  • nu au încă un site unde să soliciți informații anterior vizitei cost/program vizitare; am vizitat-o pe data de 15 august (când era zi liberă națională) și aș fi vrut să întreb înainte de a bate drumul până acolo. Ar fi site-ul asta, dar e cam slabuț.
  • pe lângă nu e nici un magazin de unde să-ți poți procura lichide. Vizita durează ceva vreme, deci ai face bine să ai o striclă de apă la tine.
  • deja au apărut ceva mici comercianți întreprinzători, aproape de poarta de acces în cetate, care vindeau diverse chestii direct din porbagaj sau de pe capota mașinii.

Puteți deci vizita:

– Fântâna
– Turnul Porții
– Turnul Slujitorilor
– Turnul Cercetașilor
– Turnul Căpos
– Turnul Pulberăriei
– Capela
– Turnul Slăninii
– Magazia Militară
– Drumul de Strajă
– Poarta Cetății de Mijloc

Și în continuare imaginile realizate cu Canon 40D | Canon 24-70 f2.8 (I) | hand grip și Sigma 10-20 | trepied

crossfire.ro-export_700px_Ceteatea_Rupea020

crossfire.ro-export_700px_Ceteatea_Rupea001 crossfire.ro-export_700px_Ceteatea_Rupea002 crossfire.ro-export_700px_Ceteatea_Rupea005 crossfire.ro-export_700px_Ceteatea_Rupea006 crossfire.ro-export_700px_Ceteatea_Rupea007 crossfire.ro-export_700px_Ceteatea_Rupea013 crossfire.ro-export_700px_Ceteatea_Rupea016 crossfire.ro-export_700px_Ceteatea_Rupea017

 

Imaginile au fost realizate cu Canon 40D | Canon 24-70 f2.8 (I) | hand grip și Sigma 10-20 | trepied. Lucrez la niște HDR-uri – cum e prima fotografie din articol – care vor apărea pe blog în viitorul apropiat