Eu sunt mare iubitor de câni. De mic însă am înțeles că ai nevoie de condiții – curte/spațiu mai mare – pentru a crește un câine sau mai mulți. Când zic câine nu mă refer la rase gen ChihuahuaPechinez sau alte exemplare din categoria câine de jucărie. Nu împărtășesc punctul de vedere al celor care stau la bloc dau cresc un câine de talie medie/mare…

Primul meu câine a fost Negruț, ca rasă fiind corcitură, talie medie, păr negru creț, plin de energie. Îmi aduc aminte că eram pe clasa-ntâi și-l creșteam în curtea bunicului meu (la oraș), care era și popasul meu imediat după școală. După vreo câteva luni bune de relație perfectă om-câine, cineva din neglijență a lăsat poarta deschisă și a ajuns sub roțile unei mașini…

Următoarele veri, în timpul vacanței de vară le petreceam la munte, minim 1 lună. Acolo aveam un ciobănesc imens, negru, din zonă, ce venea seară de seară la cabană, I-am zis Ursu, ca aflasem de la stăpânul său, ciobanul, că se lupta cu urșii. Constanta era reprezentată de câinele bunicilor prietenilor mei, un cocker spaniol auriu – Znuppy, extrem de deștept și înțelegător. Apoi amicii mei au început să-și aducă și câinele cu ei, tocmai din Germania. Un doberman pe nume Tea. Datorită câinelui ăsta am început să învâț un minim de germană – câinele nu executa decât comenzile în germană și de aici din joacă am prins și una alta…

Și de aici înainte, lucrurile au început să devină interesante: în familia din care am ajuns să fac parte (a soției) există o tradiție de a avea câini de pază, de talie mare, nu neapărat cu pedigree – ca să descurajeze oarecum tentativelor conaționalilor (și de etnie romă) de a călca proprietatea. Socrul, om întreprinzător, afectat pe bună dreptate de schimbările constante și haotice din guverne ce s-au perindat la cârma țării, și-a ales numele câinilor în funcție de personaleje cele mai celebre din perioada respectivă; am avut pe rând:

  • Remeș – după faimosul Decebal Traian Remeș, ministru al finanțelor (1998-2000); La față semăna cu ministrul și culmea e că și câinelui îi plăceau cârnații; a murit otrăvit …
  • Năstase – după controversatul prim-ministru, acum fost pușcăriabil. Mare, ursuz, tot timpul ținut în lanț (câinele); Folosit tot pentru pază, fioros la prima vedere, lătra și încerca să rupă lanțul … la vedere persoanelor necunoscute. Indiferent de cantitatea de mâncare primită (cărnet, oase, etc.) oricne îl putea corupe cu o bucată de pâine. A dispărut și ăsta, dar nu prin sinucidere …
  • Geoană – după faimosul Mihaela, dragostea meaE posibil să greșesc, dar exemplarul acesta, adus în curte ca protecție suplimentară, era dintr-o rasă mai nouă relativă zonei în care urma să fie crescut. Toată lumea îl privea ca pe câinele viitorului, din cauza căruia nimeni nu s-ar mai fi apropriat de proprietate. Indiferent de oricâte încercări de dresaj i s-au aplicat, s-a dovedit a fi bleg …
  • Obama I – un câine de talie medie, primit cadou de la ceva rude din zona Dobrogei, exact în preajma campaniei lui Obama. Părea că promite, așa și-a și primit numele indicat. Nu s-a adaptat condițiilor de viață, nu putea fi controlat, nu vroia să asculte și a fost donat unui vecin care-l vroia ca să fie ținut în lanț. Până la urmă a fugit, nimeni nu mai știe de el.
  • Băse – de la Băsescu, un rottweiler, încă în viață, cu care mă joc ori de câte ori apuc. Foarte inteligent dar încăpățânat și foarte fioros cu cei care nu-i cunoaște. Cu toate că mă vede destul de rar (o dată la 2-3 săptămâni), eu sunt una din cele 3 persoane care e acceptată să-i intre în țarc, să-i de de mâncare și mai nou să-l plimb în lesă (ziua e închis într-un țarc marc, iar noaptea se plimbă în voie pe tto domeniul. Are vreo 50kg, l-am învățat și-mi mănâncă din mână, fără să îmi facă rău. Parte hazlie e că după evenimentul controversat al tentativei de  sinucidere, câinele a fost învățat și la auzul cuvintelor te arestez! se duce spre cel mai apropiat  perete, se ridică în 2 picioare și așteaptă să fie percheziționat ! Acum a devenit gelos când a mai apărut în curte un alt pui.
  •  Obama II – acum are vreo 3 luni, încă pui, încă în dresaj. Talie mare, lățos, blană neagră, cam neastâmpărat dar învață repede.
Băse

Băse

Obama (II)

Obama (II)

PS: în weekend-urile unde activitatea pe blog e redusă sau inexistentă, de regulă, stau și mă relaxez cu sus numiții. :)