La celălalt capăt al lumii, în Australia chiar in Sydney o trecere de pietoni a fost vopsită în culori vii, culorile curcubeului – ROGVAIV pentru a simboliza pacea și armonia. Transformarea a avut loc în Februarie pentru parada intenațională dedicată homosexualilor și lesbienelor Sydney Mardi Gras care atrage peste 400.000 de persoane anual.
Fiind o chestie inedită, vestea s-a răspândit repede iar turiștii de toate orientările politice, religioase și sexuale au venit să se imortalizeze pe această trecere de pietoni. Cu toate că nu a avut loc nici un accident, ministrul australian al transporturilor din acea regiune a decis că riscul e prea mare și a ordonat ca trecerea să fie ștearsă.

Marșul polițiștilor la parada homosexualilor și lesbienelor din Australia pe trecerea în cauză – sursa foto: abc.net.au
Și acolo e moda petițiilor online, 15.000 de suflete și-au donat datele pentru a solicita ca trecerea curcubeu să rămână intactă, dar n-a fost să fie.
Spre deosebire de abordarea românească care ar fi presupus probabil vopsirea cu bitum (negru) a trecerii, australieni au venit cu o freză de asfalt, au rașchetat un strat din drum, pe care l-au asfaltat ulterior – video.
Pe meleagurile noastre, ieri, în Brașov, se refăceau și re-marcau trecerile de pietoni în Răcădau și pe Calea București în culorile alb pentru zebră și fundal roșu aprins.
Leave A Comment