Chiar dacă acest tip de promovare este perfect legală în România(!!!), mi se pare penibilă atât abordarea cât și scoaterea în evidență a nivelului de cultură/inteligență al viitorului alegător. Asta e valabil pentru toate formațiunile politice, alianțe, uniuni, etc. nu doar pentru cei despre al căror material promoțional voi face câteva comentarii.

Pe de o parte lumea civilizată se luptă să reducă numărul de fumători, știți povestea aia cu cancerul la plămâni, impotență, etc. iar pe altă parte oferirea unor bunuri alegătorilor, fie că sunt căciuli, brichete, pixuri, fulare, chiar și cu o valoare sub 10 lei tot mită electorală e ! Să nu ne ascundem după degete, batând cu pumnii în piept că noi am inventat marketingul în campanie electorală și că restul lumii democrate (pe ruși, chinezi, și africani îi lăsăm un pic deoparte) nu știe nimic. Din asta la americani, din câte știu, singurele obiecte permise a fi împărțite în campanie sunt stegulețe de hârtie, insigne și bannere/sticker-e de mașină. Obiecte deci care nu pot avea alt rol decât acela de a-ți arăta suportul pentru un candidat.

Mi-a picat și mie în mână, prin bunăvoința unei cunoștințe, un specimen de brichetă ce atentează la 2 vicii: fumat și băut (discutăm de apă minerală îmbuteliată la sticlă, da?). Smart, nu ? La Șutu găsiți relicve din altă perioadă.

Am ales la blurez numele formațiunii politice și al candidatului din cadrele de mai jos.

Click play pentru spot-ul pregătit de Ministerul Administrației și Internelor – www.votlegal.mai.gov.ro

promisiunea, oferirea sau darea de bani ori de alte foloase în scopul de a determina alegătorul să voteze sau să nu voteze se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani. De asemenea, și persoanele care votează fără a avea drept de vot sau cele care votează de mai multe ori riscă dosar penal. Chiar și tentativa de a comite aceste fapte se pedepsește.